Managerul spitalului CF2 din București, Șerban Bucur, este cercetat sub control judiciar de procurorii DNA pentru luare de mită. Inculpatul ar fi primit un procent de 5-10% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi emise de anumite firme, pe baza contractelor încheiate cu spitalul. În plus, ar fi încheiat 25 contracte cu două firme controlate de el, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.
Mai precis, managerul spitalului este anchetat pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, dintre care cinci în formă continuată, precum și pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.
În perioada septembrie 2022 – martie 2024, inculpatul Bucur Șerban, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri aflați în relație contractuală cu Spitalul CF Nr.2, sume de bani, reprezentând un procent variabil cuprins între 5% și 10% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi plătite furnizorului/prestatorului de servicii de către unitatea medicală.
Comunicat de Presă DNA
Mai exact, după ce unitatea medicală efectua plățile facturilor, inculpatul i-ar fi contactat pe oamenii de afaceri, de regulă prin apel pe WhatsApp, pentru a-i atenționa că plățile au fost făcute. În urma apelului, aceștia ar fi înțeles că trebuie să se prezinte la biroul său pentru a-i înmâna procentul cuvenit.
După plecarea oamenilor de afaceri, managerul ar fi numărat cu atenție banii, de regulă sub birou, după care ar fi distrus plicurile.
În plus, în perioada august 2019 – aprilie 2021, managerul Bucur Șerban ar fi încheiat 25 de contracte de achiziții publice cu două societăți comerciale pe care le controla. Drept urmare, ar fi obținut foloase patrimoniale de peste zece milioane de lei – contravaloarea produselor și serviciilor livrate către unitatea medicală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, printre care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de manager.
În caz contrar, măsura controlului judiciar pe cauțiune poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.