Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19SănătateȘtiri

LIVE TEXT. Coronavirus – București, 13 iunie 2020, ziua 109

87

Numărul de pacienți confirmați cu Covid-19 pe teritoriul României a trecut de 20.000. România a ieșit din starea de urgență și se află acum în stare de alertă pentru o perioadă de 30 de zile. Restricțiile s-au relaxat iar cetățenii pot călători în localitate și în afara ei fără declarație, pot merge la terase și pot participa la spectacole. Toate cu respectarea măsurilor de siguranță obligatorii.

Vezi mai jos cele mai recente informații oficiale de astăzi. Toate noutățile din zilele trecute le găsești aici.

Iată cifrele din spatele epidemiei de Coronavirus și actualizări zilnice ⬇️

Ora 13:10

Alte 275 de noi cazuri de îmbolnăvire. Au fost confirmate 21.679 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.635 au fost declarate vindecate și externate. În București sunt 2393 cazuri.
Până astăzi, 1394 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 12.06.2020 (10:00) – 13.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (5 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, București, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

scris de
Bianca Albu

Reporter