Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 27 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

“Ion Rădoi! S-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!” – Ministrul Transporturilor cere forțelor de ordine să deblocheze șinele

109

Câtă vreme sunt eu aici vă asigur că statul nu va ceda niciun milimetru în fața mafiei. Despre asta este vorba: despre o grupare care se comportă mafiot și, atunci când interesele îi sunt atinse, recurge la șantaj. Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează. A decis că singurul lucru care trebuie să conteze sunt banii firmei pe care o controlează. Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge! – a declarat Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a solicitat forțelor de ordine publică să intervină și să restabilească circulația la metrou. Ministrul a făcut declarații dure la adresa liderului USLM, în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi.

„În momentul de față metroul nu circulă din cauza unei situații care ține de ordine publică. Avem autorități de ordine publică care trebuie să își facă datoria, acolo e o acțiune ilegală. (…) Cer autorităților responsabile de ordinea publică să restabili circulația metroului bucureștean.”

Cătălin Drulă le-a cerut scuze bucureștenilor pentru situația creată, dar și pentru lipsa de acțiune a foștilor miniștri ai Transporturilor care au permis ca la metrou să se formeze un buboi enorm, o mafie la metrou.

Este domeniul public, este proprietatea statului și este normal să nu fie administrat ca și cum ar fi proprietate privată, statul trebuie să își primească partea de chirie dacă acolo pot exista niște spații în mod civilizat, dacă se respectă regulile ISU, reguli de estetică și arhitectură a stației. Dar în acest moment, adică nu e recent, e de 3 ani de zile, din 2018, contractul este expirat, iar firma sindicatului își încasează chiria. (…) Nu vom negocia legea niciodată, acele spații sunt pe domeniul public și trebuie tratate ca atare. Până acum miniștrii din acest minister au închis ochii.

Puteți asculta mai jos conferința de presă:

LIVE Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă: Cer autorităților responsabile cu ordinea publică să restabilească circulația la metroul bucureștean / Spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!

LIVE Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă: Cer autorităților responsabile cu ordinea publică să restabilească circulația la metroul bucureștean / Spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!

Publicată de Cătălin Drulă pe Vineri, 26 martie 2021