Cutremurul din martie 1977 a însemnat tragedii și după ce a îngropat Bucureştiul în moloz. Poate cea mai răsunătoare este cea a inginerului Gheorghe Ursu, care a plătit cu viața pentru că a spus lumii că planurile de consolidare a imobilelor rămase în picioare, și așa minimale, au fost modificate la ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu, care a dispus practic sistarea prematură a reparațiilor.
„Trebuie spus că prima etapa a expertizei a dus la niște concluzii alarmante. […] Câteva comisii de specialiști au avizat aceste propuneri, au eliminat de la început toate soluțiile radicale, adică cele care ar fi conferit clădirilor vechi o asigurare antiseismică analoagă cu cea a clădirilor nou proiectate. Cuvântul de ordine, venit de sus, a fost sa se redea clădirilor capacitatea portantă de dinainte de cutremur. La nici o lună după avizarea proiectelor sobre, minimale, o nouă comisie, condusă de Inspectorul General de Stat in Construcții, Mircea Georgescu, a realizat avizările, anulând avizele anterioare, exercitând presiuni asupra șefilor de proiect”.
Scrisoarea lui Gheorghe Ursu către Radio Europa Liberă. (Sursa: Memorialul lui Ursu)
Aceste rânduri au fost citite de Virgil Ierunca și au ajuns la urechile sutelor de mii de români care ascultau pe ascuns Radio Europa Liberă. Anonimizată și atribuită public unui arhitect, tocmai pentru a proteja sursa, scrisoarea era semnată în realitate de un inginer de la Institutul pentru Sistematizare, Locuințe si Gospodărire Comunală.
Gherghe Ursu, șeful de proiect al consolidării Blocului Patria, este cel care a reușit să transmită documentul abia după doi ani de la spoiala dictată de Nicolae Ceaușescu.
„S-au primit ordine de încetare a consolidărilor, facându-se avize cu limitarea strictă a avizelor inginerești, pentru ca până la 23 august Capitala să fie curată, fără schele, proaspăt văruită. Pentru această operație din urmă, folclorul bucureștean a inventat imediat un termen – tencuieli anti-seismice.
[…] Clădirile în care locuiau Cei de Sus, precum și sediile de partid au avut o soartă cu totul diferită de cea a clădirilor „civile”. Câțiva dintre cei mai buni ingineri-profesori au fost scoși din comisiile obișnuite pentru a examina locuințele celor mari, metru cu metru. S-au dus cele mai bune și mai eficiente utilaje, materiale, meșteri, ingineri atât ai Gospodăriei de Partid cât și din alte parti și s-a trecut la consolidări imediate, totul supradimesionat, cu exces de oțel și beton, fără nicio reticență de ordin economic”.
Scrisoarea lui Gheorghe Ursu către Radio Europa Liberă. (Sursa: Memorialul lui Ursu)
După ce a fost turnat de subordonații săi, care au i-au furat jurnalul personal și l-au predat Securității, este încarcerat. Tot cu acesta ocazie, Securitatea descoperă că el este autorul scrisorii, lucru care a insemnat practic condamnarea sa la moarte.
În noiembrie 1985, după zile de tortură în care a refuzat constant să-și toarne apropiații, Gheorghe Ursu moare la Spitalul Penitenciar Jilava. Moștenirea sa, despre nivelul insuficient al intervențiilor de după 1977, cât și despre modul în care, la 4 iulie 1977, Ceaușescu a interzis, practic, consolidarea rezonabilă a imobilelor afectate, este dusă mai departe de fiul său, Andrei Ursu.
Într-un interviu pentru Buletin de București, fiul inginerului dizident povestește cum această decizie, exprimată într-o ședință publică, l-a afectat profund pe tatăl său și cum specialiștii care au insistat la momentul respectiv să-și facă treaba ca la carte au fost amenințați cu procuratura si miliția.
„În ziua cutremurului, la 1 noaptea, tata era încă treaz și încerca să dea telefoane, dar liniile erau întrerupte. Nu reușea să dea de prietenii lui, colegi ingineri, despre care el știa că stau în blocuri vulnerabile. A doua zi s-a dus la prima oră la serviciu și de atunci a intrat într-un program de dimineață până seara.”
Cum a ajuns tatăl dumneavoastră șef de proiect la consolidarea blocului Patria?
El avea și o anumită specializare în rezistența antiseismică. Ulterior mi-a povestit ce s-a întâmplat, cum a venit unda de șoc din Vrancea și a găsit magistrala Nord-Sud, cu Bulevardul Magheru, ca un culoar de transmisie favorabil și cum unda de șoc a lovit în capetele străzilor. Datorită acestei specializări a fost desemnat foarte curând șef de proiect de consolidare la blocul Patria. Cam toți colegii lui din Institut, ingineri cu experiență și arhitecți, au fost încorporați în aceste echipe mixte care să dea niște soluții și să înceapă primele lucrări de consolidare acolo unde clădirile erau cele mai vulnerabile. A lucrat non-stop. Ce știu de la tata și de la ceilalți colegi ingineri, e că la început s-au făcut consolidări bune. El a încercat să cămășuiască cât mai mulți stâlpi la blocul Patria. Cred că trebuiau cămășuiți peste 100 de stâlpi, adică mult de muncă. A mai avut încă un bloc căruia trebuia să-i facă proiect de consolidare, care nu era într-o stare atât de jalnică precum Patria, și mai făcea și expertiză în aceste echipe mixte când era chemat.
În scrisoarea către Europa Liberă, tatăl dumneavoastră vorbește despre o ședință în care Ceaușescu a trecut peste toți specialiștii în domeniu…
La un moment dat a observat că se schimbă linia. Au venit niște directive și ulterior au fost convocați toți inginerii și edilii orașului într-o ședință la sala plenară a Comitetului Central. A rămas șocat și l-a afectat profund. Îmi aduc aminte că povestea că nu-i venea să creadă ce a auzit acolo. A reprodus același lucru chiar și în ancheta de la Securitate. Că a fost împiedicat de organele superioare să ducă consolidările până la capăt, chiar dacă exista riscul ca blocurile să se prăbușească la un cutremur mai mic ca magnitudine decât cel care tocmai avusese loc. Conștiința lui de inginer și gândul că e responsabil de viețile a mii de oameni, din multe alte blocuri ca Patria, l-a făcut să simtă că nu putea să lase lucrurile așa.
Au existat presiuni directe către tatăl dumneavoastră, începând cu acel moment?
El, în primul rând, s-a simțit vinovat că nu s-a ridicat acolo în ședință. Cert e că atunci în sală erau foarte mulți milițieni. Ceaușescu îi pusese în jurul audienței și îi amenința cu procuratura, cu miliția, cu arestarea, etc. Ceaușescu a încercat să facă o chestie populistă că, vezi Doamne, locatarii cer asta. Că inginerii scot oamenii muncii din casă, că se distruge Capitala, etc. Mai mult, s-a erijat într-un mare inginer. Și colegii săi au fost afectați, era o groază în tagma inginerească. Abia în anii ăștia am descoperit la CNSAS cum urmăreau securiștii impresia lăsată de acea ședință și cum au încercat să păstreze acea ședință secretă. Plus că Securitatea știa că locatarii știau la rândul lor că blocurile nu sunt bine consolidate. Pentru că peste noapte, inginerii care încercau să ajungă la structură, la cadre, au venit să tencuiască cu așa numita tencuială anti-seismică. Abia în ianuarie 1985 și-au dat seama cine este autorul scrisorii. Până atunci l-au suspectat, iar tata doar presupunea că e urmărit, dar nu știa sigur.
Din ce ați documentat în timp, acum, după 50 de ani, această problemă încă persistă?
Cred că e vorba de blocurile cu bulină de astăzi. Am înțeles în toți anii ăștia că, odată cu trecerea timpul, este din ce în ce mai greu să se facă consolidarea. Dar tatăl meu mai spunea un lucru. Că structura betonului fusese afectată, compromisă în unele cazuri. Din cauza tipului de vibrații la care fusese supus stâlpul, structura cristalină se deplasase fără să lase în unele cazuri fisuri. Practic stâlpii care nu aveau fisuri aparente puteau să fie compromiși, iar lucru acesta ar fi trebuit cercetat.
După momentul ‘89, s-a mișcat ceva în direcția celor semnalate de tatăl dumneavoastră?
Ce știu e că până în 89 nu s-a făcut nimic, efectiv. Securitatea mai degrabă s-a chinuit să ascundă, să bage sub preș, să amenințe inginerii și locatarii. Am aflat din dosarele de la CNSAS că Securitatea încerca să acrediteze inclusiv ideea că blocurile sunt OK și căCeaușescu dăduse ordin de sistare a lucrărilor, ci edilii. După 1990 s-au făcut expertize și am văzut în acele documente numele colegilor tatălui meu, oameni serioși, care asistaseră și ei neputincioși la acea ședință.
În prezent, cea mai mare clădire din București încadrată în clasa I de risc seismic are 351 de apartamente, în care locuiesc circa 1.200 de oameni. Mai sunt alte peste 350 de clădiri cu bulină roșie. Ce nu știm e cum stau restul de peste 130.000 de clădiri cu locuințe din București.
Vineri, 15 octombrie, de la ora 11:00, în cadrul dezbaterii Marele București #3: atenție, cade tencuiala discutăm cu autoritățile și experții despre cum putem salva ce-a mai rămas de salvat din istoria Bucureștiului și despre ce facem când va veni cutremurul cel mare.
INVITAȚI:
Ștefan Bâlici, managerul Institutului Național al Patrimoniului
Teodor FROLU, arhitect și antreprenor în industrii creative
Ștefan GHENCIULESCU, arhitect, redactor-șef revista Zeppelin
Alex IACOB, explorator urban, fondator reptilianul.ro
Georgiana ILIE, jurnalist DOR
Radu MIHAIU, primarul Sectorului 2
Edmond NICULUȘCĂ, director adjunct Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic
Matei SUMBASACU, fondator Re:Rise
Radu VĂCĂREANU, rector Universitatea Tehnică de Construcții București, doctor în domeniul evaluării riscului seismic
MODERATORI:
Elena Calistru (Președinte, Funky Citizens)
Cătălin Doscaș (jurnalist, Buletin de București).
Dezbatarea va transmisă live pe Facebook. Din motive ce țin de pandemie, evenimentul se va desfășura fără accesul publicului. Pentru a urmări discuția, dați „going” sau „interested” la acest eveniment, pentru a vi se reaminti când începe transmisiunea live.
FOTO: Ion Mateș/Cosmin Pojoranu/Memorialul lui Ursu