Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Mediu

Incendiul de la Periș nu a fost stins nici după 48 de ore. Senzorii din Nord-Vestul Capitalei încă detectează fumul

92

Incendiul de la fostele batale ale Romsuintest Periș S.A. a poluat aerul și azi-noapte, la aproape două zile de când au izbucnit flăcările.  Pompierii au intervenit pentru a doua oară, încă de ieri dimineață și se află în teren și la această oră. Cantitatea de microparticule 2.5 este depășită și la această oră.

Incendiul a izbucnit alaltăieri în jurul orei 9:00 și am trimis trei autospeciale de stingere. Până spre seară colegii mei reușiseră să-l stingă, însă s-a reaprins și am fost chemați din nou ieri dimineață. Suprafața de manifestare a foarte mare, de 20 de mii de metri pătrați. Faptul că batalurile respective erau pline cu dejecții strânse de-a lungul anilor dar și cu vegetatie uscata și că nu am avut o sursă de alimentare cu apa în zone, ieri am acționat cu 16 autospeciale care se află în teren și la această oră”, a declarat pentru Buletin de București, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, sublocotenent Bogdan Toma.  

În cursul nopții, mai mulți locuitori din zonă au verificat împrejurimile pentru a depista eventual și alte arderi necontrolate.

Pe ruta Crevedia, Dârza, Corbeanca nu era nici un incediu în afară de cel de la Periș. Și când zic verificat mă refer la 12 mașini off-road pe câmp, pădure și canale”, spune un locuitor.

De altfel și senzorii din rețeaua uRADMonitor încă depistează fumul din atmosferă. Din cauza vântului, în zona Bazilescu spre exemplu, normele in vigoare la catitatea de microparticule PM2.5 erau depășite de aproape trei ori.

Senzorii din zona de Nord-Vest a Capitalei au arătat depășiri ale valorilor reglementate pentru microparticulele PM 2.5. (sursa: uRAD Monitor)

Precedentul Asan

În 2012, un incendiu similar a izbucnit la moara lui Asan din București. Flacarile înalte de trei metri  au cuprins clădirea pe o suprafață de peste 400 de metri pătrați și au aprins în cele din urma și resturile din fosta pardoseală. Pompierii au reușit să stingă incendiul abia după 24 de ore. 

Editor: Oana Despa

Sursă cover: Adrian Corbu

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Împreună pentru aer curat
ArticoleMediuȘtiri

Bucureştenii sunt „Împreună pentru Aer Curat” în weekend-ul 7-8 septembrie

Împreună pentru Aer Curat, un eveniment organizat de asociațiile Părinți de Cireșari...

Procedură pentru intervențiile în locațiile insalubre
ArticoleMainMediuPrimărie

Sector 5 | Procedură pentru intervențiile în locațiile insalubre. Proprietarii vor suporta costurile

O procedură pentru intervențiile în locațiile insalubre din Sectorul 5, care reprezintă...