Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Incendiu la vagoane dezafectate, pompierii încearcă să ţină focul sub control

342
FOTO: ISU B-IF

UPDATE: Dispozitivul de intervenţie se suplimentează cu 5 cisterne de mare capacitate pentru a realiza rezerva de apă. În total acţionează 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă si 5 cisterne .

Două vagoane dezafectate aflate în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant au luat foc în această dimineaţă, iar pompierii lucrează pentru ca focul să nu se extindă la alte vagoane. Reprezentanţii ISU B-IF spun că există acest risc.

Drept urmare, pompierii militari au trimis la faţa locului 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. După ce au văzut situaţia, au suplimentat dispozitivul cu încă două autospeciale de stingere.

Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum.

Avand în vedere degajarea intensă de fum, pentru avertizarea şi informarea populaţiei a fost emis un mesaj prin sistemul RoAlert.

Cel mai probabil, aşa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri, oamenii străzii care îşi fac adăpost în aceste vagoane abandonate au aprins un foc pentru a se încălzi, dat fiind gerul de afară, iar flăcările au scăpat de sub control.

Nivel uriaş de poluare, din cauza incendiului

aerlive.ro

Fumul negru generat de incendiul de la cele două vagoane se împrăştie în toată zona Crângaşi-Giuleşti-Basarab, iar indicele de poluare oferit de monitorul aerlive.ro arată o valoare de 100 în acel areal.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...