Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Mediu

În Parcul Văcărești distrugerea ambroziei a început după data limită stabilită de lege

115

Administrația Pacul Natural Văcărești a început să taie ambrozia din parc abia ieri, la 5 zile după data limită impusă de lege pentru distrugerea ambroziei, 30 iunie. Pe 4 iulie, Asociația Parcul Natural Văcărești a postat pe Facebook o scrisoare deschisă prin care a cerut să fie tăiată buruiana puternic alergenă. Administrația Deltei Văcărești a transmis pentru Buletin de București că planta nu este încă înflorită, deci nu ar fi periculoasă, și că de ieri a început distrugerea sa.

Ce spune legea împotriva ambroziei?
Legea 62/2018
Art. 2 În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.

În imaginile făcute publice în urmă cu două zile de ONG-ul care a înființat Parcul Văcărești se observă că ambrozia are dimensiuni mai mari decât un ghiozdan sau o sticlă de apă. În fotografii se vede și că ambrozia nu este încă înflorită.

Într-un răspuns transmis către Buletin de București, Administrația care gestionează acum Delta Văcărești susține că ambrozia din parc este de mici dimensiuni, aproximativ 10 cm și nu este înflorită. Reprezentanții administrației recunosc că există și puține plante de ambrozie care ajung la 60 cm, dar că ar fi neînflorite.

O parte dintre aceste plante au fost scoase manual deja de personalul administrației și urmează să fie eliminate și cele de pe coronamentul digului, dar și alte plante din interiorul parcului care nu au putut fi scoase manual.

În iunie 2020, ambrozia a fost eliminată din deltă de către voluntarii Asociației Parcul Natural Văcărești, după somația primită de la Poliția Locală Sector 4. Voluntarii au eliminat ambrozia cu resurse proprii, deși parcul se afla în administrarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.

Conform unor date publicate în 2020 de Ministerului Sănătății, din populația activă a României 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozie, majoritatea prezintă rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm.

Sursă Foto: Asociația Parcul Natural Văcărești.

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Împreună pentru aer curat
ArticoleMediuȘtiri

Bucureştenii sunt „Împreună pentru Aer Curat” în weekend-ul 7-8 septembrie

Împreună pentru Aer Curat, un eveniment organizat de asociațiile Părinți de Cireșari...

Procedură pentru intervențiile în locațiile insalubre
ArticoleMainMediuPrimărie

Sector 5 | Procedură pentru intervențiile în locațiile insalubre. Proprietarii vor suporta costurile

O procedură pentru intervențiile în locațiile insalubre din Sectorul 5, care reprezintă...