Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Greva STB, ziua a 3-a. 15 vehicule sunt pe traseu

120
Sursă: Sindicatul Liber din STB

Circulația autobuzelor și tramvaielor în Capitală este oprită, a treia zi la rând. Sindicaliștii refuză să respecte două hotărâri judecătorești executorii care dispun reluarea lucrului. Și a legii care cere ca o treime din activitate să fie acoperită în cazul mișcărilor sindicale. Sunt și excepții, puține. 15 vatmani și șoferi de autobuz au ieșit la muncă în această dimineață. La prânz va avea loc o nouă rundă de negocieri între administrație, primărie și sindicaliști.

Directorul STB a declarat, pentru Agerpres, că la ora 8 circulau 15 vehicule în Capitală.

  • 2 vagoane de la Depoul Dudeşti, respectiv 401, 415, de pe linia 1;
  • 5 vagoane de la Depoul Colentina, trei de pe linia 21 (056, 016, 027),
  • unul de pe linia 14 (123)
  • unul de pe linia 36 (vagonul cu numărul 104);
  • trei autobuze de la Giurgiului ( 6626 de pe linia 104; 6510 de pe linia 610; 4789 de pe linia 420);
  • un autobuz de la Floreasca (6273, linia 442);
  • două autobuze de la Obregia (4628 de pe linia 465 şi 6329 de pe linia 241)
  • două autobuze de la Titan (4977 de pe linia 408 şi 4851 de pe linia 472)

EXCLUSIV | Afacerile din autobaze și caracatița intereselor din STB. Șofer: “Criț i-a ars și pe ăștia de la birouri și a deranjat Marea Familie. Pe mine m-a ars la ore pe traseu”

Negocierile purtate, ieri, între Primărie, sindicaliști și administrația STB au eșuat. Tot ieri a venit o a doua decizie a judecătorilor care au decis că greva este ilegală și au dispus realuarea activității, cu titlul executoriu. Este a doua hotărâre a instanței care îi trimite la muncă pe angajații STB și care este ignorată de aceștia.

Tribunalul București: Greva de la STB este ilegală. Reluarea activității are titlu executoriu

Și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 au anunțat că anchetează, in rem, greva salariaților STB.

Parchetul anchetează greva de la STB. Nicușor Dan cere PSD să se pronunțe în cazul grevei

Greva STB s-a declanșat joi când niciun autobuz sau tramvai nu a mai ieșit pe traseu. Sindicaliștii cer mărirea salariilor, demisia actualului director și condiții mai bune de muncă.

sursa foto cover Sindicatul Liber din STB