Un furt de sezon a fost dejucat de poliţiştii Capitalei: un bărbat a furat seiful cu ceasuri, bijuterii, carduri bancare şi actele de identitate din casa unor medici stomatologi, soţ şi soţie, care erau plecaţi în vacanţă. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 13.000 de lei.
Întorşi din concediu pe 6 iulie, cei doi soţi au sunat la Poliţie şi au anunţat că în timpul vacanţei pe care au avut-o între 25 iunie şi 6 iulie cineva le-a intrat în casă, după ce le-a forţat uşa de la intrare şi le-a furat mai multe bunuri.
Ancheta a arătat că hoţul a sustras un seif în care se aflau șase ceasuri, bijuterii, două carduri bancare și acte de identitate. Prejudiciul a fost estimat la 13.000 de lei.
În urma verificărilor și cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul subunității au identificat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, bănuit de comiterea faptei. L-au găsit tocmai în Râmnicu Vâlcea, cu tot cu prada sa, care a fost recuperată integral.
Cazul, preluat de poliţiştii secţiei 2 din Bucureşti, este continuat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar acuzaţia din dosarul penal este de furt calificat.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Furt de sezon, dar fără repetiţie
Dacă în alţi ani acest mod de operare al hoţilor era unul pentru care poliţiştii trăgeau un semnal puternic de alarmă, în acest sezon nu au mai apărut informaţii în spaţiul public despre cazuri similare.
În schimb, în ultimele luni au fost mai multe cazuri de seifuri furate din locuinţe ori sedii ale unor business-uri.
CITEŞTE ŞI:
- VIDEO | Cum au plecat hoţii cu seiful în sacoşă, din casa unui bucureştean din Sectorul 5. Pagubă de 10.000 de euro
- Tânăr reținut după ce a furat un seif în care erau 300 de euro
- Un srilankez dat afară de la un fast-food din mall-ul Plaza a furat seiful cu bani şi a vrut să fugă din ţară
- Percheziţii în dosarul seifului furat de la proprietarul căruia i s-a înscenat un accident. Averea, găsită la amanet
- Sector 2 | Seif cu zeci de mii de lei, furat din casa unui cetăţean străin
- Sector 1 | Jaf de 50.000 euro. Hoții au plecat cu un seif, bijuterii și ceasuri