Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 21 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19Știri

Florin Cîțu, despre București: ”Nu se închid școlile. Nu intrăm în carantină totală”

103

Premierul Florin Cîțu a declarat, în urmă cu puțin timp, că nu se pune problema carantinării Capitalei, chiar dacă prefectul Alin Stoica a anunțat că rata de incidență în București a cazurilor de coronavirus este de 6,22 cazuri la mia de locuitori.

”Le transmit bucureștenilor să nu asculte scenarii. Să ignore scenariile și să aștepte decizia.

Această cifră reprezintă una dintre informațiile pe care le luăm în calcul atunci când discutăm carantinarea sau nu a unei localități. Niciodată nu s-a carantinat doar la șase la mie. De fiecare dată sunt alte informații pe care le-am luat în calcul. Trebuie să vorbim și cu alți specialiști, specialiști din domeniul economic, vedem care sunt implicațiile, după aceea vom lua o decizie.

Nu se închid școlile. Școlile rămân în continuare. Știți foarte bine că nici la Timișoara nu s-au închis școlile, deci școlile nu se închid în acest moment”, a declarat premierul României.