Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Fanatik.ro: Cumnatul Gabrielei Firea conduce două companii de stat

154

Fost primar al Capitalei, în prezent ministru al familiei și egalității de șanse, Gabriela Firea provine dintr-o familie originară din Bacău. De când s-a mutat în Capitală, fosta știristă a avut grijă să-și aducă aproape frații, Nela Vica, Angelica și Ionuț, care s-au angajat cel puțin pentru o perioadă în structuri de stat care țineau de orașul Voluntari, condus de soțul Gabrielei Firea, scrie fanatik.ro. Angelica, sora fostei prezentatoare, este implicată de ani buni într-o relație sentimentală serioasă cu Sebastian, un fost pompier ajuns în conducerea a două companii de stat.

Sebastian Scarlat (47 de ani) susține că a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice (2013-2017) și Facultatea de Agricultură a Universității de Științe Agricole din Iași (2003 – 2006). Înainte de ajunge în structurile de conducere ale companiilor de stat, Sebastian a activat vreme de 13 ani în cadrul departamentului de pompieri din Moreni (județul Dâmbovița). Partenerul de viață al Angelicăi, sora Gabrielei Firea, încasează de la trei companii de stat peste 220.000 lei pe an.

Sebastian ocupă în prezent pozițiile de director general adjunct la Compania Municipală de Pază și Securitate București, dar și o funcție de conducere în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, așa cum informează în exclusivitate publicația.

Pentru slujba de la Compania Municipală de Pază și Securitate București, ”cumnatul” Gabrielei Firea încasează anual 88.187 lei, în timp ce pentru jobul de la Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov acesta mai primește alți 95.565 lei pe an. În completarea veniturilor, partenerul de viață al Angelicăi Cobzaru se bucură și de o indemnizație anuală de 39.996 lei, venită din partea Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje București S.A, conform fanatik.ro.

Citește mai mult pe fanatik.ro

sursa foto cover Facebook Gabriela Firea