Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Euronews.ro | Medicamentele din „dosarul drogurilor” ar fi fost sustrase din circuitul legal. Părinții atenționați de directoare ar fi reacționat agresiv

213

Elevii și studenții cercetați în cadrul dosarului de comercializare de droguri în instituțiile de învățământ ar fi procurat o parte din droguri prin deturnarea lor din circuitul legal, din farmacii. Directoarea unuia dintre liceele implicate în anchetă a declarat că a încercat să atragă atenția asupra acestui fenomen, alertând Poliția și părinții, însă părinții elevilor ar fi reacționat agresiv. 

Profesorul Cătălin Țone, șeful serviciului antidrog București din cadrul Direcției de combatere a crimei organizate a declarat pentru Euronews România că, în cazul „operațiunii Meduza”, noul nume al dosarului, pe lângă drogurile precum cocaina și etnobotanicele, care vin pe „rutele clasice de trafic”, aduse de traficanți, există și un alt pericol, și anume deturnarea medicamentelor stupefiante din circuitul legal, adică din farmacii. 

„Drogurile clasice vin pe rute noi, vizăm aceste rute. De asemenea, nu neglijăm nici partea de deturnare din circuitul legal. Sunt angajați ai unor farmacii” a declarat ofițerul antidrog într-un interviu euronews.ro . 

Conform lui Țone, fenomenul traficului și consumului ilicit de droguri s-a extins încă de acum aproximativ cinci ani, când i-a „luat prin surprindere”.  Acesta a mai spus că pun accentul atât pe combatere cât și pe prevenție, care devin din ce în ce mai greu de realizat având în vedere că vârsta de consum a scăzut până la „9-10 ani” în unele cazuri și există așa-zișii „influenceri negativi”.

„Încercăm să ne dozăm materialele preventive în funcție de vârstă. Am fost chiar la clasa întâi. Având în vedere cumulul de informații false de pe Internet, tendința copiilor de a accesa aceste site-uri. Trebuie să îi informăm de mici care este situația. Trebuie să le spunem despre pericolul drogurilor, dar într-un mod plăcut, acceptabil și pe înțelesul lor”, a menționat expertul antidrog pentru Euronews.

Directoarea liceului I.L. Caragiale, despre reacțiile părințiilor

Directoarea unuia dintre liceele implicate în dosarul în cauză,  Colegiului Național ”I.L Caragiale” din București, a declarat pentru Euronews România că a semnalat atât Poliției cât și unor părinți faptul că în incinta liceului se consumă stupefiante.

În cazul unui copil care ar fi consumat droguri în toaleta liceului, directoarea a chemat părinții copilului la școală pentru a le spune că a simțit un „miros suspect”, iar părinții i-ar fi spus că „nu e nicio problemă”. Mai sunt și părinții care reacționează „agresiv”:

„Părinții sunt cei care, cel puțin din experiența mea, au reacții violente și agresive la adresa mea, pentru că cer dovezi. (…) Părinții vin când sunt chemați la școală și îmi spun: «vă dau în judecată! Ce aveți cu copilul meu? Eu vreau dovada»” a afirmat Andreia Bodea pentru euronews.ro . 

”Nu cred că e vreun director care să aibă vreo dovadă. Noi nu avem voie când avem o suspiciune să-i căutăm în ghiozdane, exclus să-i percheziționăm. Nici nu poate fi vorba.

Am chemat Poliția, am chemat Salvarea și lucrurile au rămas tot așa. (…)

Nu am sesizat DIICOT-ul ca atare. Am sesizat Poliția. În momentul în care am chemat salvarea, automat că a venit și Poliția. Am sesizat părinții, ceea ce mi se pare normal. Nu e ca și cum lucrurile ar fi fost ascunse sub preș”, a mai precizat directoarea.

Context

În dimineața zilei de 20 martie 22 de persoane au fost aduse la audieri în urma unor percheziții domiciliare în cadrul unei anchete privind un grup infracțional de traficanți de droguri în care sunt implicați studenți și elevi din mai multe licee ale Capitalei.

Inspectoratul Școlar București a declarat, pentru Buletin de București, că nu a avut niciodată sesizări legate de traficul de droguri în liceele din Capitală și că a aflat de rețeaua destructurată de DIICOT din presă.

Potrivit unor surse Digi24, este cel mai mare dosar care vizează elevi și studenți implicați într-o rețea care face trafic de droguri în unități de învățământ.