Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEditorialMain

EDITORIAL | Discursul conservator va crește la București. Miza: un loc în finala prezidențială

440
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță

Discursul conservator va crește la București, în lunile următoare, până la alegerile prezidențiale. Mesajele adresate electoratului nostalgic-conservator, celui ortodox-ritualic și ultrareligios și celui xenofob și naționalist-comunist-legionaroid se vor amplifica exponențial.

Bătălia pentru primele două locuri în finala prezidențială va fi cruntă, pentru că distanțele dintre primii șase candidați (cei anunțați oficial și cei pe care îi știm) este mică, se măsoară în procente cu o singură cifră.

Cum electoratul așa-zis progresist, modernist și pro-occidental este mofturos, așteaptă un sfânt drept candidat și cel mai probabil nu va veni la vot, soluția rămâne acea parte a populației care este mai ușor de amăgit.

Nu o zic cu condescendență, nici cu superioritate. Din rândul celor care mușcă narațiunile „Occidentului decadent” fac parte și intelectuali, unii reputați, alții care chiar locuiesc în Occident.

Mă bazez pe fapte: Ciolacu, Ciucă, Simion, Șoșoacă și chiar Lasconi folosesc aproape doar temele care sunt exclusiv pe placul acestui electorat.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Autostrada București: Chinezii s-au conectat la autostrada „muzeu” din Nordul Capitalei și lucrează la bretelele de acces către E85

Ciolacu tocmai a luat-o pe linia AUR și s-a rățoit la occidentalii care fură medalia de la gura sărmanilor români, oropsiți de veacuri.

Ciucă joacă cartea soldatului patriot, care luptă pentru țară, împotriva dușmanilor din interior și din afară.

La Simion și Șoșoacă treaba este simplă.

Lasconi folosește tema familiei, a celei tradiționale, anti-LGBTQ. (S-a pronunțat și pentru parteneriatul civil, este adevărat, dar opțiunea ei pentru „căsătoria exclusiv între bărbat și femeie” este asumată deschis).

Mircea Geoană este mai rezervat pe partea asta, dar dacă se mai afișează mult cu Ciolacu și Ponta, nu prea mai contează.

Așadar, excesul de propagandă se va amplifica. Dacă ne gândim că liderii PSD și PNL nu au sancționat în nici un fel discursul anti-UE al lui Viktor Orban de la Tușnad, lucrurile sunt și mai clare.

Va fi urât.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | De unde vin drogurile când vin? Cazul festivalului SAGA și excesul de zel prost al instituțiilor de forță

scris de
Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...