Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEditorialMainSănătate

EDITORIAL | De unde vin drogurile când vin? Cazul festivalului SAGA și excesul de zel prost al instituțiilor de forță

434
Ana Anghel-Dimache
Ana Anghel-Dimache

Universul drogurilor este o problemă pe verticală, de la traficanţi şi până la consumatorii minori, dar care e tratată de autorităţile române… în zig-zag.

Comunicatele pompoase ale poliţiştilor şi procurorilor vorbesc de capturi care mai de care, de parcă ar fi destructurat întregi carteluri, însă marii rechini cu care se trag în poză sunt de fapt mici peşti – victime ale anturajului ori ale unor rătăciri de moment. Astfel, consumatori care ar putea fi reabilitaţi ajung într-o spirală a distrugerii, în vreme ce traficanţii fluieră liberi şi cu buzunarele doldora, fără nicio grijă. Iar această situaţie s-a văzut inclusiv la ultimul mare festival ţinut în Capitală.

Totul a pornit de la tragedia provocată de Vlad Pascu sau, mai exact, de la incapacitatea Poliției Române să facă ce trebuie în cazul tânărului căzut în patima drogurilor grele.

În momentul în care s-a mediatizat greșeala flagrantă a oamenilor legii, anume că l-au lăsat pe Vlad Pascu, nu o dată, ci de două ori, să plece drogat și fără asigurare, cu mașina înapoi pe drumurile publice, autoritățile și-au dat seama că trebuie să o dea cumva la întors. 

Așa că, la scurt timp după tragicul incident, Poliția s-a pus pe treabă, s-a luat de braț cu DIICOT, cu Agenția Națională Antidrog și cine a mai vrut să participe în hora biciuirii consumatorilor de droguri și s-au pus pe o „reformă” de jos în sus, nu de sus în jos. Pentru că, nu-i așa, doar în cazul drogurilor peștele de la coadă se împute, și nu invers.

Mai nou, autoritățile au ajuns să-i controleze pe presupușii consumatori și în spatele ochiului, că sigur mai intră o „bobiță” pe acolo, după cum aveam să constat la festivalul Saga.

Despre tonele care ne intră în țară, tot presa locală este la firul ierbii și scrie și despre asta.

O analiză a colegilor de la info-sud-est.ro a scos la iveală că în tot Portul Constanța doar două scannere sunt funcționale. Mai mult, în primele nouă luni din 2022 au fost verificate doar puțin peste 10.000 de containere și vehicule, în condițiile în care portul este tranzitat anual de aproximativ 400.000 de containere.

Asta ca să nu mai punem la socoteală și logica bunului-simț cu privire la sistemele de supraveghere video de pe coasta Mării Negre care au căzut de cel puțin trei ori în momentul în care aproape două tone de cocaină intrau în România pe la Sulina.

CITEȘTE ȘI: Bilanț Poliția Capitalei: Aproape 800 sesizări pe zi, în prima jumătate a anului 2024

Covrigi cu mac? Dosar penal

Performanțele autorităților sunt amplificate și de OUG 84, care, lansată inițial la sfârșitul lunii iunie, îi lăsa fără permis pe șoferii care refuzau testarea antidrog, până le veneau rezultatele înapoi de la laborator. 

Abuzul nu a fost destul. De ce să pedepsim doar șoferii, că doar oamenii se mai deplasează și cu altceva, cu bicicleta, cu trotineta, nu? Așa că ordonanța a țintit inclusiv transportului alternativ. Ei ar fi primit amenzi usturătoare dacă ar fi refuzat testul sau dacă le ieșea pozitiv. 

Dacă tot au ajuns la bicicliști, ar fi putut totuși să oprească și oamenii pe trecerea de pietoni. Ar fi fost utilă și o barieră pentru pietoni, cine iese negativ e liber să meargă pe stradă, cine iese pozitiv, să se pună la coada către audieri. Dar coada e lungă pentru că testele sunt îndoielnice. Poți să iei un paracetamol pentru răceală și te trezești împachetat și dus la secție. Ai mâncat covrigi cu mac? Ghinion. 

Cum explici polițiștilor că în drum spre muncă te-ai oprit să îți iei un covrig și acum testele lor indică faptul că ai consumat metamfetamină? Păi le explici în drum spre secție, tu și restul oamenilor în aceeași situație. Aceste întrebări retorice și le-au mai pus mulți, atât de mulți că oamenii s-au mobilizat unii pe alții și au pus de un protest. 

Situația cu ordonanța a escaladat doar în limitele bunului simț, nu pentru brusca trezire la realitate a autorităților, ci din cauza presiunilor sociale. Aproape 200.000 de români au semnalat abuzurile pe care le implica OUG 84, semnând petiția Declic „Anulați OUG care lasă fără permis șoferi nevinovați”, în atenția lui Marcel Ciolacu.

Guvernul, văzând că oamenii chiar sunt profund nemulțumiți, a anunțat cu câteva ore înainte de adunarea din Piața Victoriei, că șoferii care nu primesc rezultatele în trei zile, își primesc permisele înapoi. În plus, au păsuit și bicicliștii și trotinetiștii.

Drogurile de la Saga

Festivalul Saga, această „pepinieră” bucureșteană de consumatori de droguri și mici dealeri din mentalul colectiv, a așezat tabăra perfectă pentru o acțiune de „protocol” întru capturarea de droguri ca în filme.

Jandarmeria Capitalei și-a pus în dispozitiv aproape toate trupele și a împânzit fiecare colț al oceanului de betoane din Romaero. Așa că tinerii au ajuns să danseze pe techno și house înghiontiți din stânga și din dreapta de bastoanele jandarmilor puși la vânătoare. 

De unde vin drogurile când vin? FOTO: Cătălin Anghel-Dimache
De unde vin drogurile când vin? FOTO: Cătălin Anghel-Dimache

Băieții în albastru îi însoțeau pe festivalieri ca părinții pe absolvenții de clasa a 8-a, ca nu cumva să se atingă de sticla de șampanie de pe masa profesorilor. Dorința de distracție a fost înlocuită pe parcursul serilor de hipervigilență, de o stare generală de frică generată de zecile de priviri suspicioase. 

Poliția Română, alături de Jandarmeria București, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București și D.I.I.C.O.T au luat în mâinile lor ordinea care trebuia stabilită la vamă și în porturi. 

A plouat cu dosare penale deschise în serile festivalului Saga. 68 de persoane, 22.000 de pastile, 800 de grame de canabis, 14 kilograme de cocaină, un meniu întreg confiscat de la petrecerea de la Romaero. Toți trebuie încătușați și conduși cu fanfara rușinii prin întreg festivalul. 

Drogurile sunt o problemă reală. Dar cât de des sunt prinse rețelele de stupefiante grele? FOTO: Cătălin Anghel-Dimache
Drogurile sunt o problemă reală. Dar cât de des sunt prinse rețelele de stupefiante grele? FOTO: Cătălin Anghel-Dimache

Asta în timp ce marii importatori de droguri trec dansând prin port, iar consumatorii, mulți cu probleme ori căzuți prea departe în adicție, plătesc pentru greșelile și nepăsarea autorităților.

Ei plătesc cu libertatea, cu bani, cu locuri de muncă, cu permise, cu prețul sănătății lor mintale. Pentru a deveni dependent nu ține doar de decizie, ci de un cumul de factori. De fapt, este o boală, o durere, un neajuns pe care tot statul l-a facilitat. Asta în timp ce alții își măsoară banii în kilograme.

scris de
Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...