Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEditorialMain

EDITORIAL | Cum fură generația „profitorilor” gloria generației de suflet

367

În copilărie auzeam pe la orice colț de stradă o zicală despre care, recunosc, nici acum nu știu dacă e sau nu românească: „După război, mulți viteji se arată”. Așa e și cu politicienii când se ivește vreo performață sportivă cu care n-au avut nicio legătură. Totuși, ei apar de nicăieri și culeg tot ce se poate: laude, admirație sau capital electoral. Am folosit intenționat verbul „ivește” pentru că în ultimii ani prea rar și parcă de fiecare dată, întâmplător, am avut parte de performanțe sportive. Cristian Popescu Piedone a făcut un anunț de maxim interes public, în stilul lui caracteristic, pe Facebook. Mesajul îmbrăcat în cuvinte mari și totodată goale ne aduce la cunoștință că atât autorul textului, cât și Daniel Băluță urmează să-i numească cetățeni de onoare în Sectoarele 4 și 5 pe jucătorii Naționalei de Fotbal a României. Generația de suflet va fi onorată de generația „profitorilor” din politica românească. Altfel spus, băieții care au adus bucuria și emoția din nou pe străzile Bucureștiului vor fi premiați de politicieni care, alături de mulți alții, au contribuit la dezastrul în care a căzut sportul românesc.

O să mă aventurez într-o scurtă analiză pe text, a postării cu pricina: „Ați reuşit să faceți ca români din Canada, Australia, Moldova, Spania, Statele Unite ale Americii etc. să se îmbrățişeze, deşi nu se cunoşteau” , așa arată doar o mică parte din mesajul postat de Piedone pe Facebook. Aici primarul Sectorului 5 arată una dintre cele mai mari probleme ale României, faptul că din România pleacă, în continuare, mii de oameni să-și facă în Vest o viață pe care aici n-au reușit să o aibă.

Piedone a uitat să menționeze că românii au plecat din cauza politicienilor care le-au furat, uneori la propriu, viitorul.

La fel ca-n situația familiei lui Andrei Rațiu

Toți oamenii care s-au unit din Canada, Spania sau Statele Unite ale Americii ar fi plecat din România să susțină Naționala, așa cum se întâmplă în cazuri precum cel al Olandei, dacă nu ar fi fost nevoiți să plece la muncă în străinătate și dacă salariile din România le-ar fi permis să-și cumpere, pe lângă hrana cea de toate zilele, un bilet la meci și câteva nopți de cazare în Germania, lucru care în prea puține cazuri se întâmplă.

În același paragraf Piedone mai spune: „Ați unit o națiune, pentru că sângele apă nu se face!”. Probabil, jocul naționalei chiar a unit românii, care s-au bucurat de fotbal pentru prima dată în 24 de ani. Totuși, este trist să văd cum o echipă de fotbal unește un popor dezbinat de politicieni, iar apoi tot ei o prezintă ca pe o reușită.

Întreg textul primarului Piedone a fost însoțit de o fotografie neclară cu băieții naționalei în timp ce sărbătoreau calificarea din grupe de la Euro 2024. Peste imagine a lipit o poză cu el și una cu Daniel Băluță, amândoi îmbrăcați la costum, o ținută tipică pentru mersul pe stadion.

Sursă Foto: Facebook / Cristian Popescu Piedone

Anunțul celor doi primari din București este o confirmare clară a faptului că, alături de mulți alți politicieni, nu au înțeles că reușitele generației de suflet nu au venit datorită lor, ci în ciuda a ceea ce clasa politică din România a oferit fotbalului și sportului, în general, în ultimii peste 30 de ani. Cei mai performanți jucători din echipa lui Edi Iordănescu sunt copiii diasporei sau cei trecuți pe la Academia regelui Gică Hagi. Nicidecum cei care au crescut în bazele sportive de juniori pe care Statul Român nu le-a făcut sau de cei care au bătut mingea prima dată pe terenurile de sport pe care primăriile au uitat să le construiască.

Nu este prima dată și, cel mai probabil, nici ultima când politicienii din București încearcă să fure capital politic cu ajutorul sportivilor. Poate mai țineți minte celebra replică „Bine ai venit în România! Bine ai venit în București. Ne bucurăm că ai venit în țara noastră”.

Se întâmpla în 2018, Gabriela Firea, pe atunci primar al Capitalei, a urcat pe scenă alături de Simona Halep pentru a-i înmâna fostului număr unu mondial cheia orașului. Bineînțeles, ca orice politician instruit în ale comunicării nu a putut rata șansa unui discurs glorios și gol de conținut spus cu gândul la alegerile ce aveau să aibă loc peste mai puțin de doi an. Miile de români de pe Arena Națională au taxat-o cu huiduieli și fluierături. Spectatorii și-au dat seama că Gabriela Firea tocmai făcuse un fault la imaginea Simonei Halep și nu s-au oprit până când fosta primăriță nu a părăsit scena.

La fel cum Gabriela Firea a fost respinsă de bucureșteni când s-a cățărat cu bocancii de politician peste munca Simonei Halep și Cristian Popescu Piedone și Daniel Băluță ar trebui sancționați de suporteri pentru intenția lor de a murdări, cu titluri de onoare ștamplilate politic, imaginea naționalei de suflet a României.

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...