Căldura și apa caldă din Institutul Matei Balș și Spitalul Coletina au fost întrerupte pe parcursul zilei de ieri, însă au revenit la normal azi noapte, anunță Nicușor Dan. O avarie la una dintre rețelele primare din sectorul 2 a fost motivul pentru care pacienții COVID-19 și cadrele medicale au stat fără căldură.
Primarul Capitalei a declarat că ambele spitale au fost prevenite cu o zi înainte. La Spitalul Coletina s-au utilizat aerul condiționat și calorife electrice, în timp ce managerul Spitalului Balș, Adrian Streinu Cercel, „nu a făcut nimic”, spune Nicușor Dan.
„Problema generală. În această iarnă, rețeaua de conducte pleacă cu așa de multe găuri, că intervențiile sunt inevitabile. Dacă nu sunt făcute, se atinge limita maximă de apă de adaos, presiunea scade și centralele se opresc automat.”
Nicușor Dan
Despre problema de ieri din spitalele Matei Balș și Colentina, unde căldura a fost întreruptă peste zi și a revenit…
Publicată de Nicușor Dan pe Sâmbătă, 5 decembrie 2020
Buletin de București a scris anul trecut despre condițiile în care se află conductele. În 2018, 70% din rețeaua primară de transport și 50% din cea secundară de distribuție apar ca fiind mai vechi de 25 de ani. În consecință, pierderile din transport au depășit 1.000.000 Gcal, avariile au crescut și poluarea s-a intensificat.
Sursă cover foto: Facebook Spitalul Coletina