Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Dumitru Prunariu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei

120

Dumitru Prunariu a primit, în cadrul ședinței CGMB de astăzi, titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei pentru recunoașterea activității lui de pionierat în domeniul cosmonauticii românești. La începutul discursului, acesta a reproșat consilierilor generali că a trebuit să aștepte trei ore din cauză că ședința a fost amânată de la 10:00, la 13:00. La finalul discursului, toți cei prezenți în sala de ședință l-au aplaudat, în picioare, timp mai bine de un minut. Propunerea de numire a acestuia a venit de la „Asociația Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere SLT Ecaterina Teodoroiu“. 

Bună ziua doamnelor si domnilor, domnule primar general, domnilor consilieri generali. Și eu sunt general cu 3 stele, dar nu fac parte din primărie. În primul rând, din respect deosebit pentru organizația care a propus să primesc acest titlu, Asociația Femeilor Militare în Rezervă, am acceptat titlul. Mulțumesc dumneavoastră că l-ați aprobat și Primăriei Generale pentru organizare aceasta, care nu este deloc militară. Mă așteptam, sincer, să asist la alt protocol, nu să asist la sedința dumneavoastră. Trebuie să recunosc că aștept de vreo trei ore și din respect pentru dvs că ați votat am rămas până la sfârșit.

A declarat Dumitru Prunariu în cadrul ședinței CGMB

Dumitru Prunariu este singurul român care a zburat în spațiul cosmic, unde a stat șapte zile, 20 de ore și 42 de minute. Zborul a avut loc la data de 14 mai 1981 în cadrul misiunii „SOIUZ 40“ din cadrul programului Spațial „Intercosmos“. La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii.

Cosmonautul Prunariu a fost decorat cu cele mai înalte ordine ale României pentru efectuarea zborului cu succes. Mai mult, a primit recunoaștrea mai multor asociații și societății internaționale de prestigiu din acest domeniu. În prezent este reprezentantul permanent al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic șa sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Pașnice a Spațiului Extraatmosferic. În cadrul aceluiași Comitet ONU, Prunariu reprezintă și Guvernul României.  

Dumitru Prunariu s-a născut pe pe 27 septembrie 1952 la Brașov, este de profesie inginer aeronautic. A fost ofițer și inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației Civile Române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președintele Consiliului de ne-militarizare a spațiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general locotenent în rezervă.

Sursă cover: Facebook, Dumitru-Dorin Prunariu

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...