Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMainPolitic

Dosarul de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” îl lovește pe Rafila. Plângere penală și chemat la ordin de Ciolacu

178
Dosarul de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” îl lovește pe Rafila FOTO: Facebook / Alexandru Rafila
Dosarul de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” îl lovește pe Rafila FOTO: Facebook / Alexandru Rafila

Dosarul de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” l-ar putea lăsa fără portofoliu pe ministrul Sănătății. Alexandru Rafila a fost chemat la discuții, luni, de către premierul Marcel Ciolacu, au declarat surse guvernamentale pentru HotNews.ro.

În același timp, un deputat USR a depus plângere penală la Parchetul General și la DNA împotriva demnitarului, pentru abuz în serviciu.

UPDATE: Ministrul Sănătății a cerut un audit internațional

Rafila a anunțat, după discuția cu premierul Marcel Ciolacu, că a luat legătura cu Societatea Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă și cu Societatea Mondială de Anestezie și Terapie Intensivă pentru a le cere „un audit profesional medical, independent, cu privire la ce s-a întâmplat la Sf. Pantelimon”, scrie Biziday.

Ministrul spune că, momentan, nu ia în calcul să demisioneze.

Acest lucru este cel care mă preocupă. Eu nu am o problemă, nu este vorba despre demisia mea. Eu când plec de la minister vreau să las lucrurile în ordine, din punct de vedere al tuturor argumentelor necesare pentru ca oamenii să aibă încredere în sistemul de sănătate din România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

Plângere penală împotriva lui Rafila, în legătură cu dosarul de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus luni o sesizare penală la Parchetul General și la DNA care îl vizează pe Alexandru Rafila și pe doi membri ai Corpului de Control al Ministerului Sănătății, care au verificat decesele suspecte și problemele sesizate din interiorul instituției, dar nu au găsit nereguli, se arată într-un comunicat de presă de la USR.  

Ministrul Rafila nu ar fi efectuat un control adecvat „nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere administrativ”, potrivit comunicatului.

Domnul Rafila se face vinovat de fapte foarte grave, care au atentat și atentează în continuare la siguranța pacienților din Spitalul Sfântul Pantelimon. În situația în care ministrul Sănătății a aflat, inclusiv din presă, despre faptul că în 48 de ore, într-un spital din țara noastră, într-o secție ATI, mor 20 de oameni în condiții suspecte, el ar fi fost obligat, prin lege, să facă un control complex pe secția ATI, din care ar fi trebuit să facă parte un medic specialist ATI, un inspector cel puțin de la Inspecția Sanitară de Stat, un reprezentant al Casei Naționale de Asigurări, un reprezentant al ANMDMR și un reprezentant al Colegiului Medicilor.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților

Mai mult decât atât, potrivit comunicatului USR, și directorul Corpului de Control al ministrului Sănătății, Sorin Luca ar fi avut posibilitatea de a propune inițierea unei noi acțiuni de control, cu o comisie de control competentă, sau extinderea acțiunii deja inițiate, inițiative pe care Alexandru Rafila le putea aproba sau nu.

De asemenea, în comunicat se menționează că Octavian Melintescu, care avea atribuția de a consilia ministrul sănătății pe probleme specifice controlului, nu și-a îndeplinit această responsabilitate.

În schimb, și-ar fi asumat prerogative care nu îi aparțineau, cum ar fi avizarea și semnarea tuturor rapoartelor de control și a referatelor întocmite de funcționarii publici din cadrul Corpului de Control al ministrului.

CITEȘTE ȘI: Consiliul Medicilor Legişti: Decesul pacientului de la Sf. Pantelimon, legat 99% de scăderea bruscă a dozei de noradrenalină

Ciolacu îl cheamă pe Rafila la discuții

Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro că ministrul sănătății a fost chemat de premierul țării să discute despre situația de la Sf. Pantelimon. 

Marcel Ciolacu ar urma să verifice dacă Rafila a condus un control conform procedurilor, în momentul când a trimis echipa de control la spital în aprilie. Documentația verificată de Corpul de Control al ministrului sănătății va ajunge astăzi integral la Corpul de Control al prim-ministrului. 

Un alt punct pe care l-ar putea atinge cei doi miniștri ar fi o posibilă renovare a secției ATI și a blocului operator, potrivit acelorași surse. 

După ce șeful Corpului de Control, Sorin Luca, a demisionat miercuri, 14 august, premierul Ciolacu nu și-a arătat certitudinea nici față de poziția ministrului Rafila. 

Haideți să vedem tot adevărul. Așteptăm concluziile săptămâna aceasta, după care vom lua o decizie”.

CITEȘTE ȘI: De ce au fost arestate doctorițele de la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Motivația Tribunalului

scris de
Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...