Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Doi câini de luptă au atacat o femeie pe digul Lacului Morii

240

O persoană a fost atacată de câini, pe digul de la Lacul Morii, anunță ASPA. Este vorba de doi câini de rasă Cane Corso, unul microcipat și celalalt nu, care au alergat spre o femeie care se plimba pe dig și i-au atacat cățelușul pe care îl plimba. Incidentul s-a petrecut pe 14 februarie, în aceeași zonă unde, la începutul anului, o femeie a fost atacată de o haită de caîini și ucisă. Din fericire, de această dată, femeia atacată a scăpat nevătămată.

Incidentul a avut loc în jurul orei 19:00, pe 14 februarie. O femeie ieșise la plimbare cu câțelul pe malul Lacului Morii. La un moment dat, doi câini au venit în fugă spre ea și i-au atacat câțelul. Un bărbat care se plimba în apropriere i-a sărit în ajutor. Femeia a reușit să sară dincolo de dig, înspre apă, și a scăpat de atacul celor doi câini de luptă.

“Cei doi Cane Corso i-au urmat, apoi femeia si câinele ei au reușit să sară înapoi, iar cei doi câini de luptă au rămas blocați pe partea cu apa. Cei doi Cane Corso cântăresc în jur de 50-60 de kg fiecare, motiv pentru care aceștia n-au mai putut să sară digul înapoi”, povestesc cei de la ASPA.

Femeia a sunat impedit la 112, iar echipajele ASPA s-au deplasat la locația indicată și au reușit să prindă animalele, în prezența Jandarmeriei, polițiștilor de la Secția 20 Poliție și lucrătorilor de la Poliția Locală Sector 6.
După capturare, câinii au fost verificați la fața locului dacă au microcip de către angajații ASPA. Unul dintrei ei era microcipat și înregistrat în RECS, celălalt nu. Informațiile proprietarului au fost furnizate polițiștilor Secției 20, care au contactat proprietarul. Acesta locuia pe strada Drumul la Roșu, chiar pe strada de pe care se intră pe câmpul de la Lacul Morii.
Echipajele ASPA, împreună cu polițiștii Secției 20 și jandarmii au mers acasă la proprietar, pentru a-i înapoia câinii și pentru a fi sancționat, conform OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși.
“Din păcate amenda primită ce poate fi plătită în 15 zile la jumătate din minim, adică 50 de lei, este mult prea mică pentru a contribui la responsabilizarea proprietarului. Pentru nemicrociparea celui de-al doilea câine amenda ar fi fost de 5.000 lei, însă polițiștii Secției 20 au considerat că nu au competențe să aplice legislația respectivă. Noi le-am solicitat să sesizeze instituția pe care o consideră competentă pentru aplicarea sancțiunii de nemicrocipare a celui de-al doilea câine”, a mai comunicat ASPA.

ASPA face apel la deținerea responsabilă a câinilor, cu atât mai mult a celor care fac parte de rase considerate periculoase.e nemicrocipare a celui de-al doilea câine.

Pe 21 ianuarie 2023, în aceeași zonă, o femeie care ieșise la alergat a fost ucisă de o haită de câini. Moartea sa a declanșat un război între ASPA și Poliția Locală Sector 6 care și-au pasat responsabilitatea celor întâmplate.