Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

DOCUMENT | Regulile după care începe școala. Masca e obligatorie în clasă. La incidență 6 la mie, cursurile se mută în online

87

Ministerul Educației a făcut publice regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor. Conform documentului, masca va fi obligatorie pentru tot personalul școlii și pentru elevi în interiorul școlii, nu și în curte. Pe lângă stabilirea unor reguli generale privind distanțarea fizică, igiena și organizarea cursurilor, documentul stabilește și care sunt scenariile de funcționare în funcție de numărul de cazuri raportat la mia de locuitori. Ordinul comun al celor două ministere mai precizează și că doar elevii nevaccinați vor fi testați atunci când apare un caz pozitiv într-o clasă.

Conform documentelui oficial. înainte de reluarea cursurilor, fiecare școală trebuie să amenajeze un spațiu pentru izolarea temporară cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu Covid-19 și să instruiască personalul școlii:

  • evaluarea infrastructurii şi identificarea unui spaţiu pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2;
  • organizarea spaţiilor (sălilor de clasă), cu aşezarea băncilor astfel încât să se asigure distanţarea de minimum 1 metru. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maxim posibilă;
  • stabilirea circuitelor funcţionale;
  • organizarea spaţiilor de recreere;
  • asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie;
  • asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi şi personal pentru situații de urgență;
  • instruirea personalului pentru aplicarea planului de măsuri de protecţie sanitară.

În sălile de clasă, dar și în școală școlile trebuie să asigure o distanțare fizică între elevi de minimum 1 metru, inclusiv la intrarea în școală și în pauze:

a) La intrarea în şcoală şi pe coridoare, precum şi la intrarea în fiecare clasă vor fi aşezate dispensere/flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini. Uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact;

b) organizarea sălilor de clasă:

  •  sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de minimum 1 metru între elevi. Dacă configuraţia sălii de clasă (suprafaţă, mobilier etc.) nu permite distanţarea fizică de minimum 1 metru, atunci spaţiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanţa maxim posibilă între elevi;
  • deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiaşi săli pentru o singură clasă de elevi. Principiul de urmat este “1 clasă de elevi = 1 sală”, cu excepția laboratoarelor și atelierelor, pentru care se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupa;
  • este interzis schimbul de obiecte personale;
  • va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 de minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei, precum și păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil;
  • elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanenţă în interior; se recomandă ferm purtarea măstii de uz medical însă se admit măști de tip textil care să asigure acoperirea orificiilor nazale și a gurii; sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măștile, cu excepția vizierelor care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învățământul special;

c) organizarea grupurilor sanitare:

  • este obligatorie asigurarea permanentă a substanţelor dezinfectante şi a prosoapelor din hârtie, de unică folosinţă; sunt interzise uscătoarele electrice de mâini şi prosoapele din material textil;
  • se va verifica realizarea curăţeniei zilnice şi a dezinfectării regulate a suprafeţelor atinse în mod frecvent, conform planului de curăţenie şi dezinfecţie de la nivelul unităţii;

De asemenea, elevii sunt obligați să-și dezinfecteze mâinile la intrarea în școală, iar pe urmă vor fi îndrumați spre clasă. Porțile și ușile din școli vor fi menţinute deschise în timpul primirii elevilor pentru a limita punctele de contact.

În timpul cursurilor, elevii vor fi supravegheați de prosfesori sau alte cadre nedidactice pentru a se asigura păstrarea distanțării. Mai mult, elevii nu vor schimba între ei alimente și obiecte de folosinţă personală:

  • organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze;
  • intervalele aferente pauzelor pot fi stabilite în mod eşalonat, astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim;
  • Elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menţinerea distanţării fizice. Orice activităţi care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei dintre elevi;
  • elevii nu vor schimba între ei alimente și obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.)
  • este recomandată desfășurarea orelor de educație fizică în exterior. 
  • orele de educație fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile şi a unei aerisiri permanente;
  • pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate;
  • la începerea şi la finalul orelor de educaţie fizică, toţi elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor;
  • se vor efectua curăţenia, dezinfecţia şi aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi;
  • activităţile sportive în cadrul liceelor cu program sportiv şi cluburilor sportive şcolare se vor desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

Școlile tehnice, tehnologice și profesionale vor limita utilizarea de materiale didactice de către mai mulţi elevi. Vor fi prevăzute modalităţi de dezinfectare adaptate:

  • instruirea practică a elevilor la operatorul economic se organizează conform reglementărilor proprii ale acestuia;
  • atelierele din cadrul liceelor profesionale vor fi organizate astfel încât să fie menţinută distanţarea fizică maxim posibilă;
  • va fi limitată la minimum utilizarea de materiale didactice de către mai mulţi elevi. Vor fi prevăzute modalităţi de dezinfectare adaptate;
  • vor fi organizate activităţi individuale, pentru a evita schimbul de materiale;
  • materialele didactice vor fi curăţate şi dezinfectate după utilizare;
  • atunci când grupe diferite de elevi se succedă în ateliere, vor fi realizate curăţenia şi dezinfecţia suprafeţelor, echipamentelor şi a materialelor cu care elevii intră în contact, după fiecare grupă de elevi;
  • se va asigura aerisirea spaţiilor timp de minimum 10 minute la fiecare oră.

Elevii vor fi nevoiți să se dezinfecteze frecvent pe mâini, iar masca trebuie purtată obligatoriu peste tot în încinta școli atât de elevi, cât și de către profesori:

Spălarea/Dezinfectarea mâinilor

  • imediat după intrarea în şcoală şi înainte de a intra în sala de clasă;
  • înainte de pauzele de masă;
  • înainte şi după utilizarea toaletei;
  • după tuse sau strănut;
  • ori de câte ori este necesar.

Purtarea măştii de protecţie:

  • masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor în interior
  • La orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie, cu excepţia orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. 
  • masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educaţie fizică. 
  • schimbul măştii de protecţie utilizate între persoane este interzis.

Școlile vor fi redeschise fizic pe 13 septembrie pentru localitățile care au în ultimele 14 zile sub 6 de infectări/1000 de locuitori, dacă această cifră este depășită cursurile vor fi mutate în mediul online.

Sursă Foto: Chira Dan Gheorghe/Facebook

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.