Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

DN1 | Trei benzi pe sens între Aeroportul Otopeni și A0

442
FOTO: CNAIR

Drumul Național 1 între Aeroportul Otopeni „Henri Coandă“ și Autostrada Bucureşti va fi modernizat pe un profil de trei benzi pe sens. Compania Națională de Drumuri a transmis săptămâna aceasta către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentația de atribuire pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate.

Durata contractului pentru modernizare este de opt luni din care şapte sunt alocate realizării Studiului de Fezabilitate.

Practic, CNAIR va implementa separarea completă a traficului pe distanța dintre Aeroportul Otopeni și A0 şi va fi implementată o soluţie pentru efectuărea virajului la stânga pentru întoarcere după nodul A0 pe direcția Bucureşti-Ploieşti.

Proiectul mai prespune eliminarea punctelor negre şi conflictelor de trafic pe acest sector de drum.

La acestea se mai adaugă „realizarea unui sector de drum omogen care să asigure infrastructura de baza necesară cererii de transport în creștere, asigurarea unui grad ridicat de siguranță a traficului rutier, un acces mai facil pentru agenţii economici dar şi pentru locuitorilor cartierelor rezidenţiale din zonă”, transmit reprezentaţii CNAIR.

După validarea documentației de atribuire, CNAIR va publica anunţul de participare aferent contractului de proiectare, în cadrul căruia se va stabili și data limită pentru depunerea a ofertelor. Finanţarea contractului va fi asigurată prin fonduri europene nerambursabile.

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...