Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

De ce iubim Bucureștiul. O „radiografie de la gri la colorat, într-un documentar cu șapte povești”

582

Un documentar dedicat Capitalei, care își propune să răspundă întrebării „Ce te face să te simți acasă în București?” va avea premiera marți, 7 noiembrie, la Cinema Europa. Filmul „București cu dor de acasă” integrează poveștile a șapte bucureșteni, surprinzând momente și amintiri din viața acestora, în diferite zone ale orașului.

ERPS, cunoscut pentru pata de culoare adusă Bucureștiului prin graffiti, relatează despre copilăria sa, mai exact despre cum se uita în backgroundul filmelor de pe casete, la „niște desene, niște scrisuri”, zicându-și în sinea sa: „Ăsta e stilul meu, asta fac și eu”, fără a ști că respectivele desene se numeau graffiti. 

Văru, Petrică, Arina, Diana, Veronica, ERPS și Valeriu sunt cei șapte protagoniști ai filmului, cei care vor împărtăși cu publicul frânturi ale copilăriei, obiceiuri din viața de zi cu zi, tehnici de adaptare la haosul bucureștean, peripeții din trafic, emoții trăite pe străzile Capitalei, potrivit unui comunicat al Pink Cat Studios.

Diana, venită din Tecuci, „orașul muștarului” așa cum îl descrie ea, tocmai în Obor, „patria micilor”, povestește cum a fost forțată să iasă din zona ei de confort pentru a se adapta orașului:  „În București sunt mulți oameni care nu îți spun neapărat exact ce gândesc, a trebuit să citesc prin ei…” 

Premiera filmului „București cu dor de acasă” are loc în  data de 7 noiembrie, la Cinema Europa, de la ora 20:00, fiind urmat de alte proiecții: 

  • pe 12 noiembrie, la Cinema Union, de la ora 14.00 și de la ora 15.00
  • pe 15 noiembrie, la UNATC, sala Cinema, de la ora 18.30
  • pe 15 noiembrie, la Cinemateca Eforie, de la ora 19.00
  • pe 20 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, la orele 18.00, 19.00, 20.00, 21.00 
  • pe 22 noiembrie, la Cinema Union, de la ora 16.00 și de la ora 17.00

Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de pe Eventbook. 

Filmul este realizat de Pink Cat Studios, în regia lui Robert Antonescu. Acesta este al doilea documentar al lor despre București, primul fiind lansat anul trecut. Intitulat „De dimineața până seara, București”, acesta a comprimat 100 de interviuri în doar 30 de minute și a fost însoțit de un album de fotografie stradală.

Proiectul București cu dor de acasă este cofinanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Bugetul solicitat a fost de 70.000 RON, conform informațiilor de pe site-ul instituției. 

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...