Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Daniel Băluță cere 64.2 milioane de euro de la Guvern, pentru plata despăgubirilor din dosarul Colectiv

115

Primarul Sectorului 5, Daniel Băluță, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că a solicitat ajutor financiar pentru plata despăgubirilor din dosarul Colectiv. Daniel Băluță a cerut Guvernului 64,2 milioane de lei, din Fondul de rezervă, pentru a acoperi plățile stabilite de instanță. Curtea de Apel București a pronunțat, pe 12 mai, sentința definitivă în dosarul Colectiv, și a stabilit pedepsele pentru inculpați dar și cuantumul despăgubirilor ce revin familiilor victimelor și care vor fi plătite în solidar de Primăria Sectorul 4, ISU București, patronii de la Colectiv și pirotehniștii.

Pe 31 mai, consilierii locali din Sectorul 4 vor vota dacă sunt de acord ca Primăria să ceară ajutor Guvernului pentru plata despăgubirilor din dosarul Colectiv. În referatul care însoțește proiectul de hotărâre, există un total estimat al despăgubirilor dictate de instanță, și justificarea solitării – riscul de intrare în insolvență.

“Ținând seama de riscul major identificat al intrării în insolvență, risc generat de soluția definitivă a instanței penale in dosarul denumit generic “COLECTIV”, respectiv: Decizia penală nr. 56/A/12.05.2022 pronuntată de Curtea de Apel Bucureşti, Secția I Penală în dosarul penal nr. 17008/3/2016 și Sentința penală nr. 1897/16.12.2019 pronunțată de Tribunalul Bucureşti Sectia I Penală în dosarul penal nr. 17008/3/2016, prin care în baza art. 1357 Cod civil și art 2 şi 3 din CEDO obligă în solidar Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti alături de alte persoane, la plata unor despãgubiri totale estimate de 56.407.217 EURO, 17.306.074,93 RON, 80.400 lei cheltuieli de judecată, 2.730 USD, 200 CHE, 6000 lei lunar prestații periodice până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru 3 părți civile. In condițiile în care nivelul foarte ridicat al acestor obligații de plată (Creanțe bugetare, accesorii aferente, dobânzi şi penalitāți), depășeste posibilitațile/ disponibilitățile de plată ale bugetului local, generând un dezechilibru financiar major şi implicit determinând intrarea Sectorului 4 al Municipiului Bucuregti în insolventá, sub toate formele legale (sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile, popriri pe conturn, etc.)”

Primăria vrea să plătească tot

Primarul Sectorul 4, Daniel Băluță, a explicat, astăzi, într-o conferință de presă, de ce a decis ca primăria să achite toate despăgubirile. Și de ce are nevoie de ajutor de la Guvern, suma totală depășește posibilitățile financiare ale Primăriei, fiind mai mult de jumătate din bugetul pe un an.

„Este o obligaţie cel puţin morală pe care Primăria Sectorului 4 o are, pentru că ea a fost consfinţită de judecători, şi anume aceea de a plăti despăgubirile integral şi cât mai repede. În mod evident, această sumă reprezintă mai mult de jumătate din bugetul Sectorului 4, această sumă în valoare reală nu are cum să existe pentru că şi dacă mâine se vor face popriri pe conturi, cheltuielile de funcţionare vor fi, iar ponderea pe care investiţiile din buget local o au în ansamblul global este una foarte mică, ceea ce ar însemna un timp extrem de lung în care Sectorul 4, cel puţin, nu vorbesc în numele celor de la ISU, ar reuşi să plătească această datorie, lucru care nu este normal şi nu este drept. Ca atare, este exact aşa cum prevede legea, o situaţie de urgenţă, şi am întreprins deja demersurile necesare accesării Fondului de rezervă al Guvernului”, a declarat joi Daniel Băluţă, potrivit Agerpres.

Hotărârea de Consiliu Local prin care se aprobă solicitarea este un act obligatoriu procedural a explicat Băluță. Suma totală pe care o cere Guvernului este de 64,2 milioane de euro.

„Săptămâna trecută am scris Ministerului Finanţelor şi am avut discuţii cu oficiali ai Guvernului legate de modalităţile tehnice prin care se pot face aceste lucruri, avem această linie birocratică de urmat, şi anume elaborarea acestei hotărâri de consiliu local, care va fi înmânată domnului prefect, reprezentantul Guvernului în Bucureşti, şi am convingerea că în cel mai scurt timp, şi vorbim aici de câteva săptămâni, Guvernul României va identifica modalitatea prin care va aduce aceşti bani, integral, bugetului Sectorului 4. Deci, soluţia tehnică se numeşte Fondul de rezervă al Guvernului. Suma este de aproximativ 64,2 milioane de euro. Aceasta este suma finală, suma calculată de colegii mei de la departamentele de specialitate. Sunt convins că această datorie pe care o avem o vom achita în cel mai scurt timp”, a adăugat edilul.

La conferința de presă a fost prezent și prefectul Capitalei, Toni Greblă, fost judecător la Curtea Constituțională, care a susținut demersul lui Daniel Băluță și a motivat celeritatea cu care se dorește plata despăgubirilor – evitarea executării silite.

„Hotărârile judecătoreşti se execută de bună voie întotdeauna. Executarea silită este o excepţie. Statul şi organele statului au obligaţia să execute de bună voie hotărârile judecătoreşti. Acest lucru, precum şi suferinţa şi daunele provocate victimelor şi urmaşilor victimelor de la Colectiv au determinat atât Primăria, cât şi Guvernul să înţeleagă faptul şi să aibă dorinţa de a executa de bună voie, într-un termen cât mai scurt, această hotărâre care obligă la o sumă de aproximativ 64 milioane de euro către victimele şi moştenitorii victimelor”, a declarat Toni Greblă.

Piedone a scăpat de plata despăgubirilor

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care are de ispășit o pedeapsă de 4 ani în dosarul Colectiv și este încarcerat la Rahova a scăpat de plata despăgubirilor. La fel și cei doi angajați ISU și ei aflați în pușcărie dar și cele două funcționare ale Primăriei Sector 4 care au fost achitate.

Instanța a decis plata despăgubirilor, în solidar, de către Anastasescu George Alin, Mincu Costin, Gancea Paul Cătălin, SC Colectiv Club SRL, Moise Marian, Zaharia Viorel, Sc Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Unitatea Administrativ Teritoriala-Subdiviziunea Administrativ Teritoriala Sector 4 şi Inspectoratul Pentru Situatii De Urgenta ,,Dealu Spirii,, Bucuresti-Ilfov.