Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 25 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

METEO | Rece și ploi la sfârșit de săptămână. Cum va fi vremea în ziua alegerilor

311
vremea în ziua alegerilor
METEO | Vreme rece și ploi, la sfârșit de săptămână. Valorile termice încep să crească de duminică. FOTO: Arhiva

Temperaturi relativ scăzute pentru acest început de weekend, în Capitală. Meteorologii anunță că vremea în ziua alegerilor, 18 mai, va fi caldă, cu valorile termice ce ajung la 21 de grade.

Vineri, 16 mai, vremea se va răci, astfel că valorile termice se vor situa sub cele normale, pentru a doua decadă a lunii mai. Cerul va fi mai mult noros; din orele amiezii va ploua și se vor acumula cantități de apă moderate (10…20 l/mp).

Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales ziua, când se vor atinge viteze de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 9…10 grade.

Sâmbătă, 17 mai, valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind deosebit de rece pentru a doua jumătate a lunii mai. Astfel, temperatura maximă se va situa în jurul a 16 grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade. În prima parte a zilei, înnorările vor persista și va continua să plouă, apoi cerul va deveni treptat variabil. Vântul va sufla în general moderat.

CITEȘTE ȘI: Fotojurnalistul care a imortalizat comemorarea lui Zelea Codreanu de la Tâncăbeşti, percheziţionat la domiliciu. „Treaba jurnaliștilor nu este să facă munca autorităților”

Cum va fi vremea în ziua alegerilor

Duminică, 18 mai, vremea se va încălzi, dar în cursul zilei va fi vântoasă, cu rafale în general de 50…55 km/h. Cerul va fi variabil, cu probabilitate redusă pentru ploi de scurtă durată. Temperatura maximă se va situa în jurul a 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.

Săptămâna viitoare, valorile termice vor continua să crească ușor, apropiindu-se de normele perioadei. În orele după-amiezilor vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată.

CITEȘTE ȘI: Hanul „La Barieră”, scos la închiriat de Muzeul Satului. Aici ar fi poposit şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Autor

pe același subiect

Știri

Unde ieșim în weekend: 9 evenimente pe care chiar merită să le pui în calendar

Autor Redacția Buletin de București Buletin de București există din vara anului...

Știri

Ce faci într-o duminică în care nu ai niciun plan

Autor Redacția Buletin de București Buletin de București există din vara anului...