Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19

10.400 de cazuri de coronavirus la nivel național. Record de infectări în București: 2.818 cazuri

72

10.400 cazuri noi de COVID-19, depistate azi, 10 octombrie 2021

10.400 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat duminică, la nivel național. Dintre acestea, 164 sunt ale unor persoane care s-au îmbolnăvit de COVID-19 la mai bine de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.264 de teste RT-PCR și 25.322 de teste rapide antigenice.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate duminică în București: 2.818. Rata de incidență a sărit în ultima zi la 13,60 de cazuri de infectare la 1.000 de locuitori.

În județul Ilfov sunt 667 de oameni care au fost diagnosticați cu COVID-19. Rata de infectare este de 14,29 cazuri la 1.000 de locuitori.

În ultimele 24 de ore au murit 211 pacienți: 99 de bărbați și 112 femei. Dintre aceltia, 193 erau nevaccinați anti-COVID, iar 18 erau vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 85 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În spitalele din întreaga țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.179. Dintre acestea, 1.603 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 447 au sub 18 ani, 416 fiind internați în secții și 31 la ATI.

La nivel național există 1.534 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. Mai există o rezervă de 139 de paturi ATI pentru aceștia. Paturile sunt activate atunci când numărul pacienților care au nevoie de tratament în terapie intensivă depășește capacitatea secțiilor principale.

În București sunt avizate de DSP 332 paturi de ATI pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2.

La  nivel național sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care un pat disponibil la nivelul județului Constanța și două la nivelul Municipiul București, .

Grafice via graphs.ro

pe același subiect

Covid-19

Percheziții DNA în Capitală pentru achiziția de măști neconforme în pandemie

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut, astăzi, percheziții la șase adrese...