Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 11 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Cocaină, MDMA, ketamină și α-PHiP, la Saga Festival. Șase persoane au fost reținute de DIICOT

463

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT au reținut șase persoane care ar fi făcut trafic de droguri de mare risc la Saga Festival, care a avut loc în acest weekend la București.

Aceștia ar fi deținut cantități mari de droguri de risc și mare risc, dar și substanțe cu efect psihoactiv, precum: cocaină, MDMA, ketamină și α-PHiP.

Pentru patru dintre inculpați, judecătorii de la Tribunalul Bucuești au dispus deja arestarea preventivă. Pentru ceilalți doi a fost propusă arestare preventivă pentru 30 de zile, iar în cursul zilei de astăzi judecătorii vor lua o decizie în acst sens.

De asemenea, procurorii DIICOT au descoperit că la festival s-au vândut comprimate și substanțe sub formă de pulbere sau lichid, care nu sunt sub control național, dar care prin ingerare pot afecta grav sănătatea consumatorilor. Cei care le vindeau spuneau cumpărătorilor că sunt droguri cunoscute precum cocaina, când de fapt nu erau.

Buletin de București a dezvăluit anul trecut că înainte să organizeze evenimente, administratorul din spatele festivalului de muzică Saga obișnuia să facă afaceri cu cărbune. Firma în care era asociat a primit zece milioane de lei de la compania de termoficare din Timișoară în 2019 și 2020.

Printre foștii lui parteneri de afaceri se găsesc persoane anchetate de DIICOT sau personalități care au deținut funcții în consilii locale. Tatăl lui Răzvan Pelmuș este acum inspector guvernamental și a fost secretar la MAI și MAE.

Mai mult, organizatorul Saga Festival a încercat să obțină o parte din Hala Laminor, renovată de Primăria Sectorului 3 din banii cetățenilor. Robert Negoiță a vrut să-i închirieze pentru 60 de luni 12.000 mp din Hala Laminor.

CITEȘTE ȘI:

Saga Festival, organizat de fiul unui angajat SGG, fost general în MAI

Negoiță dă Hala Laminor organizatorului Saga Festival

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

TPBI | Stație nouă pe traseul liniei 223. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

TPBI | Stație nouă pe traseul liniei 223

Autobuzele liniei 223 vor opri, de sâmbătă, 8 martie și într-o stație nouă: „Splaiul Unirii...

Sector 2 | A început curățenia „la bordură”. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | A început curățenia „la bordură”

A început curățenia „la bordură” , în Sectorul 2. Până acum, s-au...

FJSC impune o taxa de 150 de lei pentru un examen de simulare în vederea admiterii | FOTO: Universitatea din București
ArticoleEducațieȘtiri

FJSC impune o taxă de 150 de lei pentru un examen de simulare în vederea admiterii

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității București impune...