Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ȘtiriTermoficare

Clotilde Armand vrea finanțare pentru “Termoficare de la soare” prin PNRR

100
black and white solar panels

Consilierii locali de la Sectorul 1 au aprobat, în ședința de ieri, ca proiectul “Termoficare de la soare” să fie depus pentru finanțare din PNRR. Este vorba de o solicitare de 72 de milioane de lei pentru montarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură care vor asigura încălzirea și alimentarea cu apă caldă a blocurilor reabilitate termic din Sectorul 1. Dacă proiectul va obține finanțarea se va afla în luna iulie.

În programul pilot lansat în ianuarie de Primăria Sector 1 s-au înscris, inițial, 400 de apartamente din cartierul Aviației. Luna trecută. programul a fost extins la alte 2000 de apartamente din celelalte cinci zone ale Sectorului 1 (câte 400 de apartamente pentru fiecare zonă). Ceea ce înseamnă un total de 2.400 de apartamente din tot Sectorul 1 care vor fi încălzite cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură.

https://dev.buletin.de/bucuresti/proiectul-termoficare-la-soare-se-extinde-la-inca-2000-de-apartamente-din-sectorul-1/

Prin programul “Termoficare de la Soare”, în blocurile din Sectorul 1 vor fi instalate pompe de căldură aer-apă sau sol-apă, în funcție de situația din teren, și vor fi montate panouri fotovoltaice pe terasele blocurilor, fără să fie afectată instalația internă de încălzire sau terasa blocului. Energia electrică produsă de panourile fotovoltaice este injectată în rețeaua națională atunci când nu este folosită în rețeaua locală, urmând ca aceasta să se poată compensa cu energia consumată în raport de 1:1, in temeiul OUG 143/2021.

Teraseșe blocurilornu vor fi afectate deoarece vor fi folosite sisteme de montaj de tipul “Free Standing” prin care nu se găurește terasa. Greutatea întregului sistem este de aproximativ 25 de kg/mp, încadrându-se astfel, fără probleme, în limitele constructive ale unui imobil. Toate operațiunile pentru instalarea sistemului au loc în spatii comune, sunt minim invazive și nu implică lucrări în apartamentele individuale.

Timp de cel puțin 8 luni/an, sistemul poate asigura tot necesarul de energie termică din surse regenerabile, fără niciun cost suplimentar pentru asociație, fără emisii de gaze cu efect de seră și fără să genereze poluare la nivel local, pentru restul lunilor, energia electrică necesară este furnizată din rețeaua națională de distribuție a energiei electrice.

Primăria a depus 2 proiecte pentru finanțarea proiectului, în valoare totală de 72 de milioane de lei.

Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile care pot apărea pe durata implementării acestui proiect se vor asigura din bugetul local al Sectorului 1.

Pentru prima rundă din acest an, termenul limită de depunere a proiectelor care ar putea fi finanțate prin PNRR este 30 mai, ora 23:59, iar termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 31 iulie 2022.