Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Termoficare

Claudiu Năsui : Reparația țevilor prin care circulă apa caldă în București se va termina în 89 de ani, 8 luni și 16 zile

114

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui avertizează că, în ritmul actual de reabilitare, reparația rețelei de termoficare în Capitală va dura aproape 90 de ani. Năsui a făcut, într-o postare pe Facebook, și un calcul care demonstrează cum a ajuns la acest termen. Însă dă și soluții pentru rezolvarea problemei cu căldura și apa caldă în București: desființarea monopolului actual, utilizarea fondurilor pentru construirea de soluții alternative de încălzire, centrale de cvartal.

Cum stau lucrurile? Sistemul are o rețea de 4.000 km de conductă, 1.000 km primară și 3.000 km secundară. 81% din rețeaua primară are nevoie de reabilitare, 771 km din 954 km de rețea. Pe lângă asta mai e și „rețeaua secundară” de circa 3.000 de km din care circa 2.000 de km sunt de reparat. Dar să ne concentrăm doar pe rețeaua primară și să o ignorăm pe cea secundară.

În ultimii 9 ani ritmul mediu al lucrărilor a fost de 8,59 km pe an, iar asta calculat optimist. Deci am termina de reabilitat doar rețeaua principală din sistemul de încălzire centralizat de stat abia în 89 de ani, 8 luni și 16 de zile.

Facebook Claudiu Năsui

Concluzia trasă de fostul ministru, în aceeași postare pe pagina sa de socializare, este că sistemul de termoficare actual, așa cum e conceput, nu va merge niciodată bine. Năsui dă vina pe toți primarii care au condus capitala că au ascuns acest adevăr și că doar au folosit reabilitarea sa ca slogan de campanie.

Dacă vrem să avem căldură în case, trebuie să recunoaștem adevărul despre sistemul de încălzire centralizat de stat. Politicienii care susțin actualul sistem ne-au mințit că el va funcționa la un moment dat. Domnul Oprescu a promis că îl va repara, doamna Firea a promis la fel, domnul Dan la fel. În 2024, în campanie se va promite fix același lucru. Evident nu se va rezolva nimic. Pentru că problema este însuși sistemul, care nu poate funcționa.

Facebook Claudiu Năsui

Claudiu Năsui are și soluții. Descentralizarea sistemului de încălzire și desființarea monopolului. Pe scurt, bucureștenii să aibă dreptul de a alege cum vor să se încălzească.

Soluția este să nu mai fim forțați să stăm într-un monopol disfuncțional, ci să lăsăm concurența între diferite alternative să funcționeze. Să avem dreptul să alegem cu ce ne încălzim. Și să folosim imensa subvenție pe care o dăm acum pentru a ajuta românii oricare ar fi soluția pe care o aleg pentru căldură. Să lăsăm primarii de sector sau antreprenori doritori să construiască centrale cvartal. În sectorul 1 au început deja soluții prin panouri fotovoltaice și pompe de căldură. Să lăsăm oamenii să-și pună centrale individuale pe gaz sau pe electricitate. Cei care locuiesc suficient de aproape de CET-uri vor rămâne probabil în sistemul de stat, pentru că acolo ajunge apa caldă. Iar dacă o soluție de încălzire nu îi mulțumește, vor putea să o schimbe. Vor avea alternative.

Cel mai important lucru pe care îl poate face statul pentru români este să le dea dreptul să aleagă.

Facebook Claudiu Năsui

La începutul lunii noiembrie, actualul edil al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că anul acesta au fost reabilitați doar 15 km de rețea pentru că nu au fost documentațiilr gata pentru mai mulți, deși finanțare există.

Pe termen mediu, în acest mandat, va fi mai bine, pentru că am semnat acel contract cu Comisia Europeană pentru un ajutor de 300 de milioane, care înseamnă 210 kilometri din 1.000. În condiţiile date, am atribuit către compania noastră municipală 13 kilometri, din care ei au făcut 8-9. Am atribuit deja 20, tot pe buget local, din ceilalţi 40 şi vom relansa licitaţia pentru alţi 20. Pe de altă parte, în această vară s-au făcut acele reparaţii care erau necesare. Asta s-a putut face în acest an. Iarna viitoare va fi mult mai bine.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan

În acest moment, în București, câteva sute de blocuri, case și instituții, sunt fără căldură și apă caldă din cauza unor avarii, conform situației la zi raportată de Termoenergetica.

%s cometariu

pe același subiect