Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

„Clanul gunoaielor” | Poliția Capitalei face percheziții într-un dosar privind infracțiuni împotriva mediului

266

13 mandate de percheziție domiciliară și 13 mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov și Vâlcea, au fost puse în executare, pe 14 septembrie, într-un dosar penal  în domeniul colectării și reciclării de deșeuri din sticlă. Prejudiciul este de peste 10.000.000 de euro.

Conform unui comunicat, transmis de Poliția Capitalei, mai multe persoane au creat un circuit infracțional prin care ar fi întocmit fals în documente.

 „În fapt, pe parcursul anului 2021, mai multe persoane, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, au creat un circuit infracțional, prin care ar fi întocmit în fals documente (avize însoțire mărfuri, borderouri ridicare deșeu, tichete cântar, recepții mărfuri etc), care atestau în mod nereal colectarea, transportul și reciclarea a peste 19.738 de tone de deșeuri din sticlă. Din cercetări, s-a stabilit că aceste documente ar fi stat la baza întocmirii dosarelor de trasabilitate a deșeurilor depuse la instituția cu atribuții în domeniu, scopul fiind evitarea corecțiilor ce trebuiau aplicate organizațiilor care implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului, în cazul neîndeplinirii obiectivelor asumate. Astfel, ar fi fost cauzat un prejudiciu de 52.032.542 de lei”, precizează Poliția Capitalei.

Persoanele vizate vor fi conduse la audieri iar cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

În același context, în cursul zilei de astăzi, 14 septembrie, Poliția Capitalei, va desfășura, cu sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu, controale la 10 puncte de lucru ale unor societăți comerciale din domeniul colectării deșeurilor și materialelor reciclabile.

Sursă foto: Poliția Capitalei

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *