Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Centrul pentru seniori din Sectorul 6 își suplimentează locurile

288

Primăria Sectorului 6 a anunțat că centrul pentru seniori din Bd. 1 Mai, nr. 15, extinde numărul de locuri cu 50%. Pe lângă persoanele înscrise deja la centru, în ultima perioadă numărul înscrierilor a crescut la 500.

În cadrul centrelor pentru seniori, membrii pot petrece timp de calitate jucând șah sau remi, făcând activități sportive și de voluntariat și urmând cursuri de pictură și fotografie. În plus, DGASPC Sector 6 organizează cursuri de yoga, de utilizare a calculatorului, mișcare în aer liber, corul seniorilor.

Zilnic, 100 de persoane vârstnice pot participa simultan la activități la Centrul din 1 Mai. La cel situat în Bd. Timișoara 73, accesul este de 50 de seniori pe serie. Programul Clubului Seniorilor este de luni până joi, în intervalul orar 9.00 – 16.00, iar vineri de de la 9.00 la 14.00.

Actele necesare pentru înscriere sunt: cerere scrisă, copie act de identitate, copie talon pensie, adeverință medicală (tip medic familie) și consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Înscrierile se pot face online, dar și fizic la cele două sedii ale Clubului Seniorilor, conform programului.

Pentru a răspunde numărului mare de solicitări, Primăria Sectorului 6 a decis să mai deschidă un centru pentru seniori în cartierul Militari, pe Șos. Virtuții 148, în locul fostului centru de Taxe și Impozite.

Pentru informații suplimentare privind înscrierile, puteți accesa pagina web www.asistentasociala6.ro, sau puteți solicita la adresa clubulseniorilor6@dgaspc6.com sau numărul de telefon 021.9970.

Sursă foto: Pagina de Facebook Primăria Sectorului 6