Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Bursele elevilor din Sectorul 1, sub semnul întrebării | Nu sunt bani pentru a le menține la nivelul la care au fost

97

Un lucru este clar, bursele nu vor fi la nivelul la care au fost.

Clotilde Armand

Bursele școlare ale elevilor din Sectorul 1 ar putea scădea. Primarul Clotilde Armand a răspuns unei interpelări pe această temă, adresată în ședința de Consiliu Local de azi, și a declarat că va lua o decizie abia după ce va ști ce bani vor fi în buget la sfârșitul anului dar și execuția bugetară pentru anul viitor.

“Asta e o dezbatere pe care va trebui să o avem când vom vota execuția bugetară, ca să vedem cum facem niște compromisuri, ce plătim… Buget pentru a plăti cum a fost în trecut, când bugetul de cheltuieli nu era supraevaluat, cum a fost în anul 2020, un buget cum am avut atunci nu mai avem, și atunci nu putem să asigurăm cuantumul burselor așa cum a fost”, a declarat Clotilde Armand.

Și nu doar lipsa fondurilor este motivul pentru care e posibilă o scădere a cuantumului burselor acordate elevilor, conform prevederilor legale. Clotilde Armand a adus în discuție o posibilă discriminare a elevilor în funcție de sectorul în care trăiesc.

“Ieri, într-o discuție cu toți primarii de sector și Primăria Generală, vorbeam de faptul că ar fi corect, ca bursele să fie la aceeași sumă pentru toate sectoarele, să nu fie discriminare între doi copii, pentru că unul locuiește pe o stradă și celălalt pe o alta. Am discutat despre faptul că, cuantumul burselor a fost și indicat de către Ministerul Educației, pentru că iarăși este corect să nu fie o discriminare între copiii care sunt de la țară sau dintr-o localitate care nu e București, și copiii din București, mai ales că nevoile ar putea fi mai mari în alte localități decât București, așa că este o dezbatere care se ține la ora actuală. În ce privește anul acesta și Sectorul 1, cum știți, a fost un efort financiar deosebit pentru a asigura aceste tablete pentru fiecare elev, un efort care a depășit cu mult suma burselor, noi o să facem tot posibilul, dar nu pot să spun la ora actuală de câți bani vom dispune la sfârșitul anului, totul depinde de cota parte a facturilor pe care o vom plăti”, a spus Clotilde Armand.

Despre bursele acordate elevilor din București, și diferențele mari de la un sector la altul, Buletin de București a scris aici. Cele mai mari burse în funcție de medie le-au avut, anul trecut, elevii din Sectorul 1 iar cele mai mici, cei din sectorul 4.

Sursa Foto Facebook Clotilde Armand

pe același subiect

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Captură video
ArticoleDiverseMain

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Incidentul a fost filmat

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor din București. Incidentul...

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiulu. Foto: Muzeul Municipiului București
ArticoleDiverseȘtiri

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului. Nu este încă public ce conține

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului de către arheologii Muzeului Municipiului...

La masa în pădurea Pustnicul 1937- Fotografia face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București
ArticoleDiverseFeatured

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937. Cu gramofon sau lăutari

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937: la picnic, în pădurea Pustnicu. Două...