Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Reportaj

#buletindevestibune | Bogdan Anicescu, vedeta ordonanțelor militare și vocea celor fără de auz

120

De cele mai multe ori se vorbește despre cei din dreapta liderilor, însă, de data asta, ne-am propus să vorbim de cel care se află în stânga lor – pentru că, în acest caz particular, are o importanță aparte. Este vorba despre Bogdan Anicescu, interpretul mimico-gestual care este întotdeauna lângă liderii politici care dau vești despre pandemie și traduce în limbajul semnelor pentru cei din comunitatea surzilor din România.

La cei 31 de ani ai săi, Bogdan are deja un CV impresionant. După ce a absolvit Facultatea de Psihopedagogie Specială, s-a angajat la Asociația Națională a Surzilor din România. Din această postură a participat la sute de proiecte și, acum, este purtătorul de cuvânt al autorităților din Comitetul Special pentru Situații de Urgență. O face benevol, pentru că știe că persoanele fără auz au nevoie de acest ajutor din partea sa. O numește “datoria” pe care o are față de societate. În paralel, lucrează în televiziune de câțiva ani, așa că reflectoarele camerelor de luat vederi și gândul că sute de mii de oameni te văd nu îl mai sperie.

Reușește să jongleze cu job-ul și cu rolul de translator și îi rămâne timp și pentru viața personală. Bogdan este de mai bine de șapte ani împreună cu iubita sa și au grijă împreună de patru pisici. Este un împătimit al filmelor: în carantină, cel mai mare regret al său este că nu mai poate merge la cinema. Așa că Netflix-ul îi este cel mai bun prieten în orele libere de după program.

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

%s cometariu

Comments are closed.

pe același subiect