Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Bugetul pentru deratizare și dezinsecție în București, înjumătățit. 16,7 dați Companiei Eco Igienizare, aflată în procedură de desființare

100

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, astăzi, finanțarea Programului Unitar de Acțiune pentru Deratizare şi Dezinsecție în anul 2021. Bugetul inițial pentru deratizarea din acest an era de 38 de milioane de lei, însă Nicușor Dan a depus un amendament prin care a înjumătățit suma la 16, 7 milioane de lei. Acțiunile de dezinfecție și deratizare vor începe în această lună și se vor finaliza la sfârșitul anului.

Potrivit unui amendament propus de Primarul General, Nicușor Dan, costul total pentru pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție pentru anul 2021 va fi de 16,7 milioane de lei, la jumătate față de suma propusă de Compania Eco-Igienizare, prestatorul acestor servicii. 

Se arată în comunicatul de presă al PMB

Calendarul tratamentelor pentru combaterea țânțarilor, căpușelor și șobolanilor, precum și cele de dezinfecție, aprobat tot astăzi, este următorul:

Tratamentele de dezinsecție (țânțari și căpușe) se vor aplica în perioada mai – octombrie, în:

  • Spațiile deschise din domeniul public şi privat al Municipiului București (terenuri ale instituțiilor publice din subordine, parcuri, spatii verzi, cimitire, maluri de lac, piețe, târguri, oboare), spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice,
  • Clădiri aparţinând instituţiilor publice (subsol şi spaţii tehnice, de producţie, supraterane);
  • Cămine și canale aferente rețelelor tehnico-edilitare;
  • Terenul aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe etc.;
  • Zone cu vegetaţie: parcuri, grădini publice, locuri de agrement;
  • Teren aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe.

Tratamentele de deratizare se vor aplica în perioada iunie – noiembrie, în:

  • Spații deschise din domeniul public și privat al PMB – parcuri, spații verzi, Grădina Zoologică;
  • Cimitire;
  • Terenuri ale instituțiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, etc.;
  • Terenul aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe, etc.;
  • Clădiri care aparțin instituțiilor publice și entităților subordonate PMB (subsol și spații tehnice, de producție, supraterane);
  • Clădiri care aparțin instituțiilor publice ale autorităților locale, altele decât PMB;
  • Imobile cu spații destinate locuințelor de tip condominiu (asociații de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuințe sociale -subsol);
  • Alte spații din interiorul spațiilor deschise din domeniul public și privat al Municipiului București;
  • Cămine și canale aferente rețelelor tehnico-edilitare;
  • Sistemul de monitorizare a traficului in București- cemerete, dulapuri, echipamente, cămine.

Tratamentele de larvicidare se vor afectua în perioada mai – octombrie:

  • În scopul prevenirii înmulţirii insectelor dăunătoare, se vor demara acţiuni de combatere a larvelor de ţânţari în zonele lacurilor din Capitală (lacuri-luciuri de apă, numai conform recomandărilor Insitutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino).

Tratamentele de dezinfecţie se vor desfăşura în perioada mai – decembrie, în:

  • Spaţiile interioare aferente clădirilor aparţinând instituţiilor publice şi entităţilor subordonate PMB.

Toate aceste tratamente vor fi făcute de una dintre companiile municipale înființate de Gabriela Firea. Este vorba despre Compania Municipală Eco Igienizare, căreia i-a fost delegat serviciul în 2019. Deși se află în procedură de dizolvare a cerut inițial 38 milioane de lei, însă consilierii generali i-au acordat doar jumătate, 16,7 milioane de lei.

Programul Unitar de Acțiune, care stabilește numărul de tratamente și locurile în care se aplică, trebuia să fie aprobat pe 26 aprilie. Ordinea de zi nu a fost aprobată atunci, astfel votul s-a amânat.

Amendamentul introdus de Nicușor Dan a primit 51 de voturi „pentru”.

Sursă Foto: Arhiva Buletin de București

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.