Bucureștiul a crescut, oficial, cu doar 0,10% în ultimul deceniu, ceea ce înseamnă doar 2.258 de locuitori, potrivit datelor din Masterplanul Velo, pus în dezbatere de Primăria Generală.
În schimb, mai multe localități din jurul Capitalei au avut creșteri și de peste 50%, în același interval de timp. Chiajna și Bragadiru s-au mărit cel mai mult, din punct de vedere al populației, în ultimii 10 ani.
CITEȘTE ȘI: Lucrările la planșeul de la Piața Unirii încep în maxim trei săptămâni
Bucureștiul a crescut cu doar 0,10%
„Din punct de vedere al evoluției populației în ultimul deceniu, Municipiul București a avut parte de o creștere de 0,10% reprezentând un număr de 2.258 de locuitori.
Pe baza unei analize făcute asupra evoluției populației din Municipiul București și din prima coroană de Unități Administrative Teritoriale se observă faptul că UAT-urile Bragadiru, PopeștiLeordeni, Berceni, Chiajna și Ștefăneștii de Jos au parte de o creștere demografică cu un procent peste 50% între anii 2010 – 2021”, se arată în documentul Primăriei Generale.
Din 2010 până în 2014, s-a înregistrat chiar o scădere a populației din Capitală.
În schimb, populația din Chiajna a crescut în ultimul deceniu (2014-2018) cu 72,40%. Măriri consistente au fost înregistraye și în Bragadiru (66,5%), Popești-Leordini (60,9%) sau Tunari (46,1%).
Totuși, în București, densitatea populației rămâne cea mai mare din țară.
„În arealul delimitat de inelul principal și cel secundar de circulație, au fost identificate densități ale populației aflate în intervalul 30.001-76.839 locuitori pe km2 , în cartiere precum: Drumul Taberei, Militari, Crângași, Berceni, Dristor, Titan, Pantelimon sau Tei”, arată datele din Masterplanul Velo.
Berceni, cea mai mare creștere a numărului de angajați
Bucureștiul este depășit și la creșterea numărului de angajați de localitățile din jur.
„UAT-ul cu cel mai mare procent de creștere este Berceni (63,4%), iar cel cu cel mai mic procentaj este Otopeni (-2,5%).
Din punct de vedere al numărului mediu de salariați, UAT-ul care înregistrează cea mai mare creștere în 2022 este Voluntari, cu 14.200 de salariați, cu mai mult ca în anul de referință 2010”, se mai arată în document.
Comments are closed.