Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis pentru Buletin de București că nu au aprobat nimic legat de mobilierul Catedralei din Voluntari, cumpărat direct de Florentin Pandele. Declarația vine după ce Buletin de București a dezvăluit că edilul orașului Voluntari a cumpărat strane de „top“ cu 5.000 de lei bucata de la un afacerist care ajută de 30 de ani bisericile să deturneze banii publici și din donații.
„În cazul Catedralei din Voluntari, Arhiepiscopia nu a oferit nicio aprobare pentru mobilier bisericesc. Inițiativa și finanțarea au fost asumate local. Nu există aprobare pentru confecționarea de mobilier bisericesc“, susține Vasile Bănescu, în numele Arhiepiscopiei Bucureștilor, de care aparține Catedrala Sfânta Parascheva din Voluntari.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a mai spus și că instituția pe care o reprezintă nu poate să pornească o anchetă până când nu află parohiile care au cerut comisioane afaceristului Timotei Ciobanu.
„Orice comisie trebuie sesizată prin reclamații concrete. (…) Remarcile respectivului domn nu trimit concret spre nimeni. (…) Ar trebui sa nominalizeze concret parohii sau persoane cu care susține ca ar fi colaborat astfel“, a mai spus Vasile Bănescu.
Reamintim că Buletin de București a dezăluit că în „săptămâna patimilor“, cu câteva zile înainte de Paștele Ortodox s-a concretizat una dintre cele mai recente achiziții din bani publici pentru Catedrala „Sfânta Parascheva“ din Voluntari. Peste 54.000 de euro, fără TVA, trebuie să plece de la bugetul local al celei mai bogate localități din județul Ilfov, care gestionează 94 de milioane de euro pe an.
Primăria Voluntari a comandat strane de „top“, mai scumpe și mai sofisticate față de cele care sunt în bisericile „tradiționale”, înalte de 1,80 metri, făcute într-un alb pai și patinate auriu.
Pentru a putea trece de opacitatea Primăriei din Voluntari, cu privire la una dintre cele mai recente achiziții pentru lăcașul de cult, am luat legătura cu producătorul care a primit prin încredințare directă contractul pentru jilțurile bisericești. Reporterul Buletin de București a pretins că este un preot din județul Alba care vrea o ofertă de mobilier bisericesc pentru parohia lui.
Producătorul ne-a oferit și un curs telefonic despre cum pot fi deturnate fondurile bisericilor și „albiți“ banii publici sau din donații, dar și cum pot fi scoși cash în urma unor tranzacții și contracte fictive.
Investigația poate fi citită mai jos:
Sursă Cover: Facebook/Gabriela Firea
CITEȘTE ȘI:
lasă un comentariu