Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedTransport

Birocrația ține în depouri noile tramvaie Astra cel puțin până sâmbătă. După o ședință cu “scântei”, Direcția Juridică din PMB trebuie să “ateste” certificatul de omologare emis de Ministerul Transporturilor

192

Introducerea în circulație a celor 15 tramvaie care stau in depouri de aproape cinci luni depinde de câțiva membri ai comisiei de recepție care au solicitat de la Direcția Juridică a Capitalei să ateste veridicitatea certificatului de omologare emis de Autoritatea Feroviară Română, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Sursele Buletin de București au explicat că această nouă solicitare se înscrie într-o serie de piedici orchestrate de cei care au organizat licitația pentru tramvaiele turcești, în mandatul Gabrielei Firea, procedura refăcută ulterior după o decizie a Curții de Apel București.

Deși ar fi trebuit să circule încă din luna septembrie, noile tramvaie Imperio stau de cinci luni în depouri. Ultimul termen a fost Ziua Națională, când vehiculele ar fi trebuit să fie introduse pe linia 41. Buletin de București a dezvălui recent că la mijloc ar fi “un război” întreținut de aceleași persoane care au orchestrat licitația pentru tramvaiele turcești, în mandatul Gabrielei Firea, procedura reluată aproape de la zero după o decizie a Curții de Apel București.

Potrivit documentelor consultate de Buletin de București este vorba de mai multe persoane care au participat la întocmirea caietului de sarcini pentru licitația câstigată inițial de firma turcească – DURMAZLAR MAKINA SAN VE TIC. A.Ş. și care astăzi fac parte din comisia de recepție a tramvaielor produse la Arad.

Sunt oamenii doamnei Firea care s-au ocupat de caietul de sarcini pentru tramvaiele turcești și care au calificat firma turcească chiar dacă nu respecta toate cerințele. Acum sunt parte din comisia de recepție[…] contestă orice virgulă”, au explicat săptămâna trecută sursele Buletin de București.

Ca urmare a blocajului, primarul general Nicușor Dan a convocat luni dimineață o ședință tehnică, întreruptă și reluată ulterior în cursul după-amiezii, cu toți factorii implicați.

A fost o ședință cu scântei. Comisia de recepție a mai solicitat un punct de vedere de la Direcția Juridica a Primăriei Generale cu privire la veridicitatea omologării AFER. Exista promisiunea că acesta va fi emis în cursul zilei de miercuri. Din punct de vedere tehnic, celelalte chestiuni au fost închise. A rămas ca membrii comisiei sa întocmească procesul verbal de predare-primire pentru capul de serie și să-l semneze când vor primi răspunsul municipalității”, au explicat surse din cadrul STB.  

Capul de serie al tramvaielor Astra Imperio a ajuns în București în iulie 2022 iar în prezent, în depourile STB, sunt 15 tramvaie care așteaptă să fie introduse în circulație. 

Pe lângă cele 100 de tramvaie contractate de la Astra Arad, municipalitatea va achiziționa încă 46 de tramvaie noi cu fonduri din PNRR, în valoare de 142 milioane euro fără TVA.

În prezent, dintr-un total de 410 tramvaie aflate în parcul rulant al STB, 323 și-au depășit durata de viața. Asta fără a le pune la socoteală și pe cele propuse spre casare și care încă mai figurează în lista de inventar a STB.

FOTO: Slăbescu Ștefan/Tramclub

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni se va închide
ArticoleMainTransport

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni se va închide

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” se va...