Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

„Avem nevoie de acest plămân verde ca de aer!”. Petiție pentru reîntregirea Parcului Grozăvești.

119

Grupul civic „Pentru locuri de joacă și spații verzi în Grozăvești” a lansat o petiție prin care cer ca Parcul Grozăvești să fie reîntregit și redat bucureștenilor. Li s-au alăturat câteva sute de bucureșteni care au semnat petiția prin care cer ca terenul din Parcul Grozăvești, aflat acum în proprietatea statului și administrat de Serviciul Român de Informații (SRI), să fie transferat Municipiului București și în administrarea Primăriei Sectorului 6.

De asemenea, cetățenii solicită Primăria Capitalei să sprijine Primăria Sectorului 6 în demersul de recuperare a parcelelor retrocedate abuziv. Este vorba despre despre terenurile deținute astăzi de dezvoltatori imobiliari, și care nu permit reîntregirea parcului. O investigație RiseProject, publicată în 2018, a scos iveală cum a fost devastat parcul din cauza retrocedărilor.

„Parcul Grozăvești are avantajul să se afle în imediata apropiere a stației de metrou Politehnica (*) și ar putea deservi unui număr mare de oameni. Cu toate acestea, de aproape 20 de ani stă în paragină. Este timpul să ne luăm parcul înapoi, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie să punem presiune pe instituțiile publice cu ajutorul acestei petiții”, adaugă semnatarii referitor la importanța petiției.

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) coordonator al Sectorului 6 nu permite betonarea Parcului Grozăvești, însă de multe ori s-a încercat asta. SRI intenționa să construiască un spital pe o porțiune de 10.000 mp a Parcului Grozăvești. Instituția a obținut, totuși, fonduri de la Guvern să construiască spitalul la ieșirea din București, în Balotești.

În primăvara anului acesta, 49 de copaci au fost tăiați de pe parcela retrocedată abuziv, care se află acum în proprietate privată. Informația a fost făcută publică de către HotNews.ro. Reprezentantul proprietarului spunea că arborii au fost tăiați pentru că exista riscul de prăbușire a acestora. Pentru că a tăiat arborii fără să aibă aviz, a primit o amendă de 4.900 lei.

Până și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost amendat din cauză că a refuzat construirea unor blocuri în Parcul Grozăvești. În iulie, primarul a postat pe Facebook că a primit o amendă de 10.000 lei pentru că a refuzat prelungirea a două certificate de urbanism care ar fi permis construcția unor blocuri de peste 20 de etaje.

De curând, Primăria Sectorului 6 a cerut oficial Primăriei Municipiului București să redea parcul comunității și să îl reîntregească. Petiția susține acest demers și arată că este necesar pentru ca Parcul Grozăvești să devină al oamenilor și nu al dezvoltatorilor imobiliari.

Petiția poate fi semnată aici.

Sursă foto: Facebook Ciprian Ciucu