Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Ambrozia, combătută prea târziu

102

Măsuri tardive din partea conducerii Capitalei, pentru eradicarea ambroziei. Planta care provoacă alergii în rândul a mii de bucureşteni este acum la finalul perioadei de înflorire şi abia acum Primarul General a cerut într-un comandament să se aplice amenda maximă celor care nu îşi curăţă terenul de buruiană. Pentru persoane fizice, amenda este de la 750 la 5000 de lei, iar pentru cele juridice, de la 5000 la 20.000 lei. Gabriela Firea a spus că şi legislaţia în domeniu ar trebui îmbunătăţită, fiindcă amenzile sunt, în opinia ei, prea mici.

Mici sau mari, până în acest moment au fost aplicate doar nouă amenzi şi 43 de avertismente, conform datelor strânse de Hotnews. Asta în condiţiile în care edilii au identificat 347 de terenuri cu ambrozie în cele şase sectoare ale Capitalei.

Dintre acestea 347, 14 aparţin instituţiilor publice. În jumătate dintre cazuri, instituţiile s-au conformat şi au plivit buruienile.

Paşii legali spun că primăriile de sector aveau datoria să trimită somaţii până la 5 iunie către proprietarii de terenuri pe care creşte ambrozie, iar ei erau obligaţi să o taie până pe 30 iunie. După această perioadă, au urmat controalele în teren, care s-au încheiat doar cu cele nouă amenzi.

Conform datelor de la Ministerul Mediului, aproximativ 500 de mii de români au alergii cauzate de polenul ambroziei. Iar aceste afecţiuni nu sunt doar un moft sau apanajul celor foarte sensibili: medicii spun că se poate ajunge de la simple rinite până la şoc anafilactic.

Reporter: Ionuț Lepa
Editor: Oana Despa
Sursă foto (modificată)

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...