Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

Alternativa la eternul blocat Iuliu Maniu este încă în etapa de studiu de fezabilitate

359
FOTO: Google Maps

Străpungerea Bulevardul Timișoara – A0, cunoscută și drept Drumul Radial 1 – primul drum radial dintre cele zece prevăzute în proiectul „Orbital București”, este încă la etapa studiului de fezabilitate, anunță Primăria Sectorului 6. Documentația tehnică ar fi trebuit să fie gata în urmă cu două luni, potrivit termenului inițial. Odată cu definitivarea traseului radialei, vor începe și lucrările pentru modernizarea bulevardului Timișoara, promite instituția.

Autoritatea responsabilă de etapa documentației tehnice este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB).

La începutul lui 2023, ADIZMB a desemnat câștigătorul licitației pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent Drumului Radial 1-Vest Expres (DR1), care va lega direct localitățile Domnești și Ciorogârla de Capitală, așa cum a scris Buletin de București aici.

Contractul a fost semnat trei luni mai târziu, în data de 19 aprilie 2023, cu Asocierea Explan SRL (Leader) –Geologic Site SRL –DP Consult SA. Acesta presupune elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF), a Proiectelor pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), precum și obținerea autorizațiilor de construire.

Valoarea contractului este de 12,6 milioane lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 12 luni. Practic, potrivit contractului inițial, documentația tehnică ar trebui să fie deja finalizată.

Promisiuni pentru modernizarea Bulevardului Timișoara

Deși nu Primăria Sectorului 6 este responsabilă de acest drum, instituția susține că „monitorizează atent” proiectul, potrivit unei postări de Facebook. De altfel, odată cu definitivarea traseului, PS6 anunță că vor fi demarate și lucrările de modernizare a Bulevardului Timișoara.

(…) Mai departe, am dispus realizarea unui Studiu de Fezabilitate pentru a reface strada, cu trotuare, piste de biciclete, tramvai și tramă stradală. Ne vom putea apuca de lucrări în momentul în care se definitivează traseul radialei care leagă bulevardul de autostradă.

Primăria Sectorului 6

Bulevardul a trecut, în 2022, din administrarea Primăriei Capitalei în cea a Primăriei Sectorului 6.

Radiografia DR1

Drumul Radial 1-Vest Expres este primul dintre cele zece drumuri radiale incluse în „Orbital București”, proiectul de 700 milioane de euro care promite că va rezolva problema traficului din Capitală. Practic, proiectul face legătura dintre Municipiul București și noul inel de centură A0 și localitățile din Ilfov, prin 10 drumuri radiale de aproape 100 km.

De-a lungul timpului, Buletin de București a scris în detaliu despre acest subiect. În martie 2023, a prezentat, pe baza analizei de favorabilitate întocmită de Ministerul Transporturilor, traseul probabil al DR1.

Drumul Radial 1-Vest Expres ar trebui să aibă caracteristicile unei autostrăzi sau a unui drum expres, cu patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, piste pentru biciclete și trotuare. Acesta pornește din satul Dârvari, comuna Ciorogârla, din zona străzii 1 Mai și traversează DJ 401A. Traseul continuă la Nord de comuna Domnești prin proximitatea graniței cu comuna Chiajna, peste Magistrala 100 de cale ferată. Joncțiunea cu Bucureștiul ar trebui să se facă prin zona Fortului 17 Domnești, peste Șoseaua de Centură, cu prelungire către CET Vest și conectare la Bulevardul Timișoara.

Controversa necesității

Mihaela Negulescu, conferențiar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București și doctor în mobilitate urbană susține că proiectul „Drumuri Radiale – Orbital București” va contribui, pe termen lung, la un fenomen cu consecințe negative.

Este un sistem rutier radial ce prevede 10 radiale, care se adaugă celor 11 radiale majore de drumuri naționale și trei autostrăzi, la care se mai adaugă niște radiale de drumuri județene. Deci avem deja o grămadă de radiale. Și mai vin încă 10 radiale care vor fragmenta zona de extindere a Bucureștiului. Eu nu spun că nu este nevoie de noi radiale, va fi nevoie, dar etapizat și nu toate dintr-o dată. Ce vor face aceste noi 10 radiale? Vor mai crea niște tentacule de dezvoltare, vor accesibiliza terenurile agricole pentru că toate aceste radiale sunt în zone neconstruibile. Dintr-o dată e un proiect de 10 artere mari care nu deservesc nimic. În schimb vor avea efectul pervers că deservesc terenurile agricole prin care trec, lăsând deoparte că prețul le va crește, spre fericirea proprietarilor, nici asta nu e o problemă, ci faptul că vor crea dispersie urbană. Deci, încă o creștere cu căsuțe mici care nu poate să rentabilizeze transportul. Noi nu am reușit să rezolvăm transportul public nici pe radialele existente, dar mai băgăm 10 radiale”, a explicat Mihaela Negulescu în cadrul dezbaterii Marele București.

Drumul Radial 1-Vest Expres are un cost estimat de peste 65 de milioane de euro. Potrivit ADIZMB, drumurile radiale din cadrul proiectului Orbital București însumează o lungime totală de 96.43 km și au un cost estimat de 703.470.000 de euro cu TVA. Proiectul urmează să fie finanțat din fonduri externe nerambursabile.

CITEȘTE ȘI:

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...