Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 20 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Alte două dosare penale pentru protestatarii violenți din Piața Victoriei. Amenzi de 26.000 de lei

24
Alte două dosare penale pentru protestatarii violenți. Amenzi de 26.000 de lei
Alte două dosare penale pentru protestatarii violenți. Amenzi de 26.000 de lei. FOTO: Dan Barbu/ FB

Alte două persoane sunt urmărite penal după ce au adus obiecte periculoase și au instigat protestatarii la protestul de luni, 10 februarie. În total au fost deschise 6 dosare penale, a transmis Jandarmeria București, printr-un comunicat de presă.

„Au mai fost întocmite două acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase) și art. 368 (Instigarea publică) din Codul Penal al României”, arată sursa citată. 

Jandarmeria le recomandă cetățenilor „să se dezică de orice comportament ilegal și să indice jandarmilor prezenți orice persoană care instigă la violență”.

Instigarea publică este o infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

De asemenea, au mai fost aplicate 12 amenzi, în valoare totală de 20.000 de lei.

În total, șase oameni sunt urmăriți penal în urma manifestației de la începutul săptămânii, iar jandarmii au aplicat 17 amenzi, în valoare totală de 26.000 de lei.

„În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi și au incitat la violență, încălcând cadrul legal în vigoare”, se mai arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Percheziţii DNA la Armată după un contract de evacuare a pământului din cimitirul Ghencea Militar

Alte două dosare penale pentru protestatari pro-Georgescu. Cine sunt ceilalți făptași

Protestul din 10 februarie s-a lăsat cu șase dosare penale. Faptele de care sunt acuzaţi sunt: ultraj, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și instigare publică. Un alt protestatar, care a fost reținut de forțele de ordine, este un cetăţean polonez.

În cazul cetăţeanului polonez, acuzaţia este de distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Mai precis, la protest, acesta a ridicat un panou metalic, care aparținea Jandarmeriei Capitalei, și pe care l-ar fi aruncat în direcția forțelor de ordine, provocând distrugeri ale acestuia, transmite Poliţia Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Bărbatul de origine poloneză avea la el un briceag, lung de 15 centimetri.

Un alt protestatar violent este un bărbat de 42 de ani, reţinut pentru ultraj.

CITEȘTE ȘI: Doi dintre agitatorii de la protestul pro-Georgescu, reţinuţi. Unul dintre ei, cetăţean polonez

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Cursuri gratuite, de Mărțișor, la Berceni Arena. FOTO: Berceni Arena/ Facebook
ArticoleȘtiri

Cursuri gratuite, de Mărțișor, la Berceni Arena

Pe 1 Martie, încep cursurile de inițiere în patinaj pentru copii cu...