Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 22 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Alertă în cel mai mare parc al Capitalei: femeie găsită moartă în lacul Herăstrău

369
FOTO: Google Street View. Imagine cu caracter ilustrativ

Zi macabră pentru cei care se plimbau ori îşi făceau alergarea de dimineaţă în parcul Herăstrău: au văzut o femeie care se înecase în lac şi plutea pe luciul apei. Cei care au observat femeia au sunat la 112.

Un echipaj al pompierilor a intervenit în jurul orei 11:00 pentru a o scoate din apă. La faţa locului, pe lângă o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă care vin conform procedurii a fost chemat şi un echipaj de scafandri. Totuşi, nu a fost nevoie de intervenţia lor – femeia a fost scoasă din lac de un echipaj de pompieri care au vâslit câţiva metri şi au recuperat cadavrul.

După ce a fost scoasă din apă, echipajul medical a constatat că persoana în cauză este o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și a identificării persoanei în cauză.

Cel mai recent caz de înec în lacul Herăstrău este cel al unui bărbat, vopsitor la o companie auto de lux, care, pe data de 15 decembrie, cel mai probabil a alunecat şi a căzut în apă, după petrecerea de Crăciun la care a participat, organizată la un local din apropiere.

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...