Doctorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis, joi, din funcția de președinte al comisiei anti-COVID-19 din Ministerul Sănătății, o structură cu rol consultativ. Decizia ministrului Sănătății a fost salutată de premierul Ludovic Orban. „Salut decizia de demitere a lui Streinu-Cercel. A durat cam mult”, a declarat șeful Guvernului la începutul ședinței de Guvern.
Manager de 19 ani la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, doctorul Adrian Streinu-Cercel a fost dur criticat în spațiul public după ce a propus izolarea totală a persoanelor peste 65 de ani.
Premierul Ludovic Orban a calificat drept o „ o năstrusnicie, o stupiditate” programul doctorului Adrian Streinu-Cercel intitulat „Vacanța Mare” și care conținea propuneri de măsuri ce trebuie luate pentru perioada de după încetarea stării de urgență.
“Aia este o năstrusnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut (…)E o nebunie, nici nu trebuia luat în serios (…) Iar chestiunea aia chiar stau să mă întreb dacă a apărut întâmplător sau nu, cu carantinarea părinților și bunicilor noștri, cu ruperea de familii. Astea sunt lucruri de o gravitate extremă care nu trebuie tratate numai cu un zâmbet, ci cu măsuri”, a spus Orban.
Controversele stârnite de doctorul Adrian Streinu-Cercel
Nu este prima oară când premierul critică măsuri sau programe anunțate de doctorul Streinu-Cercel. Să nu uităm de programul de testare aleatorie a 10.500 de bucureșteni.Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, declara că acest studiu va fi realizat de Institutul Matei Balș, condus de doctorul Adrian Streinu Cercel, împreună cu INSP, și va fi suștinut logistic de Primăria Capitalei, prin ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București) și cele 6 primării de sector.
Atât premierul Ludovic Orban, cât și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au declarat în repetate rânduri că nu este oportună realizarea acestor teste. Puteți citi aici mai multe detalii legate de acest subiect. De altfel, Gabriela Firea i-a sărit în apărare doctorului Streinu-Cercel. „Într-o vreme în care toți specialiștii trebuie să fie ascultați și susținuți (nu avem asa mulți!), ne răfuim cu ei și îi ducem in malaxorul politic”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.
Tot Adrian Streinu-Cercel este și cel care într-o intervenție la un post de televiziune, pe 27 martie, cerea imunitate în fața justiției pentru achizițiile făcute de spitale în acestă perioadă: ”Să apară un cadru legislativ care să ne pună la pază de ce va veni”, a declarat acesta.
Adrian Streinu-Cercel este și cel care, în ianuarie, minimiza pericolul pe care îl ridica noul coronavirus, declarând că „focarul este un punctişor pe harta Chinei. Riscul ca virusul să ajungă în România este substanţial redus”.
Premierul Orban a cerut monitorizarea achizițiilor făcute de spitale. „Nu putem accepta să se facă achiziții de la firme de casă”
La începutul ședinței de Guvern, premierul Orban nu s-a mulțumit să salute înlăturarea doctorului Streinu-Cercel din comsia anti-COVID de la Ministerul Sănătății, ci a cerut conducerii ministerului să nu permită revenirea în funcție de director medical la Spitalul Județean Suceava a medicului Mircea Macovei.
„Aveți competență în a lua decizii în privința managementul oricărui spital prin urmare vă spun limpede: nu se poate întoarce domnul Macovei în poziția respectivă”, a declarat premierul.
Medicul Mircea Macovei a invocat un ordin fals de ministru pentru a-și chema toți colegii la serviciu, indiferent dacă aceștia erau sau nu infectatți cu noul coronavirus. În plus, acesta a efectuat o intervenție chirurgicală, deși el era suspect de coronavirus. Deciziile sale au transformat SJS într-un adevărat focar de infecție.
Premierul Ludovic Orban a cerut și monitorizarea achizițiilor de echipamente de protecție făcute de spitale în această perioadă.
„Am avut un val de reclamații că nu au echipamente. S-au achiziționat materiale prin Unifarm și ONAC, dar stau degeaba pentru că spitalele nu achiziționează aceste materiale. Nu putem accepta să se facă achiziții de la firme de casă, când stocurile noastre sunt la dispoziția unităților spitalicești și avem marfă de calitate, care într-adevăr garantează protecția (cadrelor medicale, n.r). Aici ministerul Sănătății trebuie să acționeze mai hotărât în relația cu spitalele”, a precizat premierul.