Universitatea din București le-a transmis studenților care protestează pentru cauza Palestinei, în curtea Facultății de Psihologie și Științele Educației, că trebuie să părăsească spațiul ocupat astăzi, 20 iunie, până la ora 22:00. Răspunsul protestatarilor a fost ferm: într-un mesaj către Buletin de Bucureşti au transmis că vor ca la momentul evacuării să fie prezenţi cât mai mulţi susţinători, iar speranţa lor este că presa va acoperi mediatic îndeaproape acest subiect.
Universitatea susține că protestatarii au vandalizat monumente istorice și spații ale facultății. Îi acuză că au arborat steaguri şi au lipit pancarte pe monumentele din curte. În plus, au fost făcute graffiti-uri cu mesajele „A+C+A+B” („All Cops Are Bastards”) și „NO MASTERS & NO GODS”.
De asemenea, în comunicat este specificat că mai mulți studenți și profesori au reclamat că au fost agresaţi fizic de protestatari, pentru că nu erau de acord cu cauza lor. În plus, ceremoniile de absolvire de pe 12 iunie au fost întrerupte de „discursuri rostite la megafon și, inclusiv, prin urcarea pe scena pe care s-au oferit diplomele de absolvire, precum și arborarea steagului Palestinei pe monumentul Anei Davila”.
Universitatea București a transmis și că ar fi fost afișate mesaje naziste, dar nu a specificat care ar fi acestea, și pancarte cu referiri la partide parlamentare actuale.
Reprezentanţii Universităţii Bucureşti spun că termenul oferit este unul ferm şi nu dau înapoi.
Ne vom adapta situației, corturile acelea nu vor mai fi diseară acolo. (…) Dacă se va face cu bună înțelegere, se va face cu bună înțelegere, dacă nu, nu știu exact ce o să se întâmple, depinde de cum evoluează situația.
bogdan oprea, purtător de cuvânt Universitatea Bucureşti
În cazul în care tinerii nu vor părăsi zona în mod pașnic, purtătorul de cuvânt răspunde: „să sperăm că nu se ajunge acolo”.
Oprea mai spune că nu vor exista sancțiuni pe linie universitară în legătură cu posibile scăderi ale notelor studenților, în special că „sunt doar câțiva studenți ai facultății noastre, în rest sunt oameni care nu au nicio legătură cu facultatea noastră sau cu universitatea noastră, mai ales cei care organizează protestul. (…) Sunt indicii foarte clare că nu e organizat de studenții noștri”.
Universitatea din București remarcă, totodată, gradul de organizare al protestului, faptul că protestatarii au beneficiat de servicii de catering de mai multe ori pe zi, utilizarea unor ghiduri de protest, inițial, în limba engleză, care sunt distribuite persoanelor invitate să se alăture acțiunii etc. Universitatea din București mai remarcă participarea la protest a mai multor persoane care nu fac parte din comunitatea UB, nu sunt nici studenți, nici cadre didactice și nici membri ai personalului administrativ. Toate acestea sunt de natură să indice că protestul, chiar dacă poate implica, în prezent, și câțiva studenți ai UB, nu pare a fi organizat de studenții noștri.
comunicat unibuc.ro
Întrebat cum ar trebui să arate un protest pașnic și constituțional, Bogdan Oprea a precizat că nu este un model cel din curtea Facultăţii de Psihologie. „În niciun caz vandalizând bunuri publice sau din patrimoniul universității, nu cu mesajele acelea anarhiste”.
Studenții și-au așezat primele corturi acum o lună, pe 20 mai. Conform oficialilor, pe măsură ce timpul a trecut, protestul s-a îndepărtat tot mai mult de ideea unei manifestaţii paşnice.
„În ultimele zile, protestatarii au început să manifeste o atitudine de vandalizare și anarhie pe care Universitatea din București nu o poate tolera, așa cum a considerat să tolereze primele zile ale protestului, care nu au fost însoțite de astfel de acțiuni”, se mai regăsește în comunicatul UB.
Protestul din Bucureşti s-a aliniat unei serii de manifestaţii similare din mari oraşe din Europa ori de peste ocean. Studenţi de pe tot Globul susţin oprirea conflictului armat din Fâşia Gaza, pe motiv că acolo sunt încălcate în mod repetat drepturile omului.
CITEŞTE ŞI:
Comments are closed.