A treia licitație pentru repararea pasajului peste centură de pe Autostrada A 1 București-Pitești a fost lansată de către Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Podul peste Centura Capitalei și inelul feroviar a fost construit în 1970 și a mai trecut prin reparații în 1999.
La primele două licitații nu s-a prezentat nimeni, scrie Economedia.
Considerând că motivul ar putea fi suma prea mică alocată pentru reparații, CNAIR a majorat semnificativ valoarea contractului, de la 5,8 milioane lei, la 9,1 milioane lei.
Dar a menținut durata pentru lucrări la 7 luni.
CITEȘTE ȘI: Magistrala 6 | Metroul spre Otopeni nu va fi gata în 2027. Șeful Metrorex: „Apar multe situații neprevăzute”
Repararea pasajului peste centură, cu închiderea circulației
Reparațiile pasajului se vor efectua cu închiderea circulației pe câte un sens și devierea traficului pe sensul opus, cu câte o bandă în ambele direcții, situație care va duce la formarea coloanelor pe ambele sensuri, A1 București – Pitești fiind cea mai aglomerată autostradă din România cu o medie zilnică anuală de peste 40.000 autovehicule.
Totodată, Ministerul Transporturilor intenționează să lărgească întreaga Autostradă A1 București – Pitești la 3 benzi/sens și, prin CNAIR, va lansa o nouă licitație pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.
Lărgirea la 3 benzi/sens este obligatorie pe A1 București – Pitești unde capacitatea de preluare este cu mult depășită, iar pe tronsonul Ciorogârla – București se produc zilnic tamponări și accidente (și favorizate de lipsa descărcării în A0 – Autostrada Bucureștiului), notează Economedia.
Tronsonul București–Pitești din Autostrada A1, a fost primul drum cu profil de autostradă din România, construit între 1967-1972.
În 1997–2000, autostrada a fost reabilitată, adăugându-i-se, în 2007, un nou tronson, în lungime de 13,6 km, care ocolește Piteștiul pe la est.
De asemenea, în 2008, în zona Bascov, s-a realizat un pasaj subteran cu o bandă pe sens, prin care DN7 subtraversează DN7C, ce face legătura între Pitești și Curtea de Argeș, eliminându-se astfel, ambuteiajele de la această intersecție, care uneori se întindeau până la autostradă.
CITEȘTE ȘI: „Atenție, loc plătit!” Este interzis să-ți blochezi locul de parcare închiriat de la primărie