Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 23 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
MediuSănătate

A doua zi cu depășiri de până la cinci ori ale indicilor de PM 2.5, în Capitală. Maximul va fi atins mâine la prânz

99

Pentru a doua zi consecutiv, valorile pentru microparticule sunt depășite de până la cinci ori în Capitală. Dincolo de poluarea “tradițională”, la acest fenomen contribuie și frontul de praf saharian, care își va atinge maximul mâine la prânz.

Valorile maxime la PM 2.5, înregistrate joi la prânz de cea mai mare rețea independentă de monitorizare a calității aerului uRAD Monitor din Capitală, au ajuns până la 137 de micrograme per metru cub de aer în zona Ștefan cel Mare, în condițiile în care valoarea maximă pentru un aer curat este de 25 μg/m3.

Valori foarte mari s-au înregistrat și în cartierele Drumul Taberei, Militari, Ferentari dar și în orașele Pantelimon și Popești-Leordeni unde valorile oscilează între 73 și 107 de micrograme per metru cub de aer.

Pe lângă poluarea generată de trafic și încălzirea rezidențială, la acest fenomen contribuie și un val de praf saharian care mătură Europa, zilele acestea, de la Vest la Est.

Valul de praf saharian va persista până duminică. Sursa: Univestitatea din Atena

Săptămâna trecută eram pe ciclon cu precipitații, iar acum avem un anticiclon cu aer cald și uscat dinspre Azore. Plus praful saharian, anunțat pentru week-end, care începe să ajungă și la noi”, explica ieri pentru Buletin de București, meteorologul Andreea Mocanu.

Potrivit datelor Universității din Atena, concentrația de praf de la nivelul solul va atinge maximul pe teritoriul României abia mâine la pranz.

În această noapte valoarea medie la nivel național de praf saharian va fi de 87 de μg/m3, potrivit aceleiași surse.

La aceasta, cel mai probabil, se vor adăuga și pulberile generate de sistemele de încălzire rezidențiale și eventualele arderi ilegale din proximitatea Capitalei.

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

S-a deschis un Ambulatoriu de Specialitate în Chitila
ArticoleMainSănătate

ILFOV | Ambulatoriu de specialitate la Chitila, de 5,8 milioane de euro

Un ambulatoriu de specialitate s-a deschis la Chitila, joi, 5 septembrie. Personalul...

Primul Campus Medical Pediatric din România, construit la București. Foto Asociația Dăruiește viață
ArticoleSănătateȘtiri

Primul Campus Medical Pediatric din România, construit la București

Primul Campus Medical Pediatric din România va fi construit la București, după...

Împreună pentru aer curat
ArticoleMediuȘtiri

Bucureştenii sunt „Împreună pentru Aer Curat” în weekend-ul 7-8 septembrie

Împreună pentru Aer Curat, un eveniment organizat de asociațiile Părinți de Cireșari...