Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19

Spitalul modular COVID-19, inaugurat acum trei luni de Gabriela Firea, nu are aviz de la DSP. La fața locului, basculante în loc de ambulanțe

98

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, anunța pe 5 mai că inaugurează cel mai mare spital din țară pentru cazurile cu infecție ușoară Covid-19, o secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș. Tot atunci, edilul-șef anunța că spitalul modular ar fi fost construit într-un timp record de două săptămâni de Compania Municipală Consolidări și ar fi gata să primească 500 de bolnavi cât de curând.

La trei luni distanță, spitalul nu poate primi încă pacienți. În urmă cu câteva zile, Gabriela Firea anunța că “deocamdată, se deschid saloane pentru aproape 400 de pacienți, restul spațiilor fiind amenajate pentru cadrele medicale si personalul auxiliar” dar și că unitatea încă așteaptă avizul de la DSP.

La fața locului, pe 3 august, nici urma de pacienți, cadre medicale sau ambulanțe.

O serie de imagini, transmise de un cititor Buletin de București, arată că în curte nu este nici urmă de activitate, în timp ce mai multe basculante încă sunt parcate în imediata vecinătate a spitalului modular.


Sursă cover

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Covid-19

Percheziții DNA în Capitală pentru achiziția de măști neconforme în pandemie

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut, astăzi, percheziții la șase adrese...