Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

ASPA I Târg de adopții în Parcul Herăstrău. O nouă campanie de sterilizări gratuite

99
Târg de adopții în Parcul Herăstrău. O nouă campanie de sterilizări gratuite. Foto: Unsplash
Târg de adopții în Parcul Herăstrău. O nouă campanie de sterilizări gratuite. Foto: Unsplash

ASPA organizează un nou târg de adopții de căței în Parcul Herăstrău. Totodată, o nouă campanie de sterilizări gratuite are loc în sectoarele 1, 2 și 3 ale Capitalei, atât pentru câinii cu proprietar, cât și pentru pisicile fără stăpăn.

Târg de adopții în Parcul Herăstrău

Evenimentul are loc sâmbătă, 7 septembrie, între orele 10:00 – 16:00, în Parcul „Regele Mihai I al României” – intrarea de la Piața Charles de Gaulle.

Blănoșii sunt pregătiți pentru adopție, fiind deparazitați intern și extern, microcipați și sterilizați, dacă vârsta o permite. Voluntari ASPA și PROEDUS vor fi prezenți pentru a ajuta vizitatorii.

De asemenea, sponsorii campaniei au pregătit cadouri pentru adoptatori, anunță ASPA București:

  • pachete care conțin hrană uscată și umedă, jucărie și castron;
  • recompense;
  • o ședință gratuită de cosmetică canină;
  • medalioane inteligente cu cod QR;
  • pachete care conțin: un set aniversar de 3 pahare reutilizabile, un accesoriu pentru paharul reutilizabil și o pungă de cafea;
  • o ședință de dresaj gratuită;
  • un voucher pentru o sesiune gratuită de karting. 

CITEȘTE ȘI: Ședință de dresaj gratuită pentru cei care au adoptat câini de la ASPA, sâmbătă, în Parcul Tineretului

Alte sute de căței așteaptă în adăposturile ASPA Mihăilești și ASPA Bragadiru, în speranța că își vor găsi un cămin doar al lor. Cei interesați să adopte pot vizita adăposturile de marți până sâmbătă, între orele 10:00-16:00.

CITEȘTE ȘI: Povestea lui Cami. După ce s-a zbătut între viață și moarte, cățelușa și-a găsit familia în Germania

Campanie de sterilizări gratuite

De asemenea, clinica veterinară mobilă Hands&Paws Vet va efectua sterilizări gratuite în sectoarele 1, 2 și 3 ale Capitalei, pentru câinii de rasă comună cu proprietar și pisicile fără stăpân.

Sterilizările vor avea loc după următorul program:

Sectorul 1 – în incinta ștrandului Străulești, din Bulevardul Bucureștii Noi, nr. 241 (intrarea din Strada Constantin Godeanu): 

  •  30 august – sterilizări pisici,
  • 31 august – sterilizări și microcipări câini,
  • 01 septembrie – sterilizări și microcipări câini.

Sectorul 2 – Depoul Colentina, Șoseaua Colentina 278

  • 07 septembrie -sterilizări și microcipări câini,
  • 08 septembrie -sterilizări și microcipări câini.

 Sectorul 3 – în incinta ASPA Palady, Drumul Lunca Jariștei nr. 34

  • 14 septembrie – sterilizări și microcipări câini,
  • 15 septembrie – sterilizări și microcipări câini.

Programările se fac la numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00.

CITEȘTE ȘI: REPORTAJ | Cum decurge sterilizarea unui câine, în campaniile derulate de ASPA

ASPA a lansat un catalog online cu cățeii din adăposturi

Catalog online cu cățeii din adăposturile Bragadiru și Mihăilești, lansat de ASPA București. Acesta cuprinde fotografii și informații despre fiecare cățel propus spre adopție, dar și despre procedură și actele necesare.

Peste 1.700 de câini sunt înscriși, în acest moment, în catalogul online. Pentru a găsi mai ușor cățelul potrivit, persoanele interesate de adopție pot filtra rezultatele în funcție de sex, vârstă, talie, culoare și adăpost.

CITEȘTE ȘI: Catalog online cu cățeii din adăposturi, lansat de ASPA

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...