Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
MainPoliticPrimărie

Care va fi strategia partidelor pentru viitorul Consiliu General. Cine îl susține pe Nicușor Dan

204
Care va fi strategia partidelor pentru viitorul Consiliul General
Care va fi strategia partidelor pentru viitorul Consiliul General

Care va fi strategia partidelor pentru viitorul Consiliul General al Municipiului Bucureștiul am încercat să aflăm de la liderii principalelor partide care au obținut mandate în urma alegerilor din 9 iunie 2024.

Trei partide noi în Consiliul General

Nici una dintre formațiunile politice care au obținut locuri în Consiliul General al Municipiului București (CGMB) nu are o majoritate confortabilă, prin urmare fiecare va trebui să colaboreze pentru a obține adoptarea proiectelor.

Lucrurile sunt complicate de faptul că primarul general este independent. În mandatul 2020-2024, Nicușor Dan a fost sprijinit de consilierii generali ai USR și PNL, ceea ce i-a permis să treacă majoritatea inițiativelor sale prin CGMB.

În noul mandat, care începe oficial abia în octombrie, componența Consiliului General este mult mai diversă. Cele mai multe locuri, 17, le are Alianța Dreapta Unită (ADU), formată din USR, PMP și Forța Dreptei.

PSD, aflat în opoziție față de Nicușor Dan, are 16 locuri.

PNL, care în mandatul actual (mai puțin anul electoral) a susținut proiectele primarului general, are în noua legislatură doar 7 locuri.

În premieră, în Consiliul General al Capitalei au intrat și reprezentanții a trei partide cu ideologii opuse.

PPUSL, formațiunea politică a lui Dan Voiculescu, a fost condus până de curând de către Cristian Popescu Piedone, contracandidatul lui Nicușor Dan la alegerile locale din 9 iunie. Partidul va avea din octombrie 6 consilieri generali.

CITEȘTE ȘI: Cristian Popescu Piedone nu mai conduce partidul lui Dan Voiculescu. În schimb, anunţă că vrea să fie senator

Urmează AUR, cu 5 consilieri, printre care și Mihai Enache, de asemenea contracandidat al actualului primar general.

Al treilea nou partid prezent în CGMB este REPER, cu 4 consilieri generali.

Care va fi strategia partidelor pentru viitorul Consiliul General

Buletin de București a vrut să afle care va fi strategia partidelor pentru viitorul Consiliu General al Municipiului București și ce riscuri sunt ca activitatea Primăriei Capitalei să fie blocată, având în vedere că Alianța Dreapta Unită și REPER, care l-au susținut pe Nicușor Dan să obțină un al doilea mandat, nu pot face singure majoritatea.

Iar liberalii s-au poziționat în lunile dinaintea alegerilor în opoziție cu acesta, în condițiile în care liderul PNL București, Sebastian Burduja, a fost de asemenea contracandidat.

USR: Noua majoritate va trebui să fie una care să sprijine proiectele primarului general

Este încă devreme pentru a discuta despre o viitoare alianță și despre strategiile din Consiliul General al Municipiului București, a declarat Vlad Voiculescu, președintele filialei din capitală a USR, pentru Buletin de București.

„Mandatele CGMB vor începe abia în octombrie din cauza aberației cu comasarea și devansarea alegerilor locale cu 4 luni.

Totuși, noua majoritate va trebui să fie una care să sprijine proiectele primarului general.

Mesajul bucureștenilor cred că a fost foarte clar: Nicușor Dan a câștigat alegerile la diferență enormă față de contracandidații lui, iar ADU, alianță formată în jurul USR, a câștigat primul loc în aceste alegeri.

Vă pot spune cu certitudine nu doar că vom pastra această alianță, dar vom chema alături consilierii REPER.

Realitatea politica a Bucureștiului este că PSD a fost pentru prima dată detronat, cred că după mai bine de un deceniu.

Iar PNL a scăzut de la 12 consilieri la 7, aproape la jumătate.

Noua administrație va trebui să țină cont de toate astea”, a explicat Vlad Voiculescu.

CITEȘTE ȘI: Autostrada București | Viaductul de la Cernica, blocat până la iarnă de Acordul de Mediu. Tronsonul trebuia finalizat în octombrie 2024

PNL: „Vom susține orice proiect bun”

Sebastian Burduja, liderul PNL București, a declarat că formațiunea va susține în Consiliul General, „fiecare proiect bun pentru bucureșteni”.

„Avem și noi prioritățile noastre, le-am prezentat și în campania electorală, în Planul pentru București, pe siguranță publică, întârirea Poliției locale, combaterea drogurilor, finalizarea fuziunii Elcen-Termoenergetica și susținerea sistemului integrat de termoficare, zona de infrastructură conectivă, digitalizarea Primăriei.

Pe acestea le vom susține cu prioritate.

Dar, în rest, vom susține orice proiect bun pe care ni-l va propune primarul general sau un alt grup din Consiliul General.

Dacă nu vor fi proiecte bune pentru bucureșteni, noi vom justifica de fiecare dată o eventuală abținere sau o împotrivire.

Nu vom face opoziție de dragul opoziției. Scopul nostru nu este acesta. Vrem să lăsăm ceva în urma noastră”, a precizat Sebastian Burduja, pentru Buletin de București.

PSD: Deocamdată nu am stabilit o alianță

PSD nu a avut discuții pentru o alianță în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), din același motiv: este prea devreme.

„Nu am participat la nici o discuție cu privire la noile majorități. Sigur că vom avea discuții în interiorul partidului și vom începe un dialog consolidat, probabil din toamnă”, a declarat Rareș Hopincă, viitor primar al Sectorului 2, pentru Buletin de București.

CITEȘTE ȘI: Revoluție pe piața Airbnb din Capitală. Locuințele, închiriate doar cu acordul vecinilor

Care va fi strategia partidelor. REPER: Nu va participa la majorități compromițătoare

Partidul REPER, care are în premieră consilieri generali, a adoptat o hotărâre care conține principiile sale de acțiune în CGMB.

„1. REPER își asumă obligația morală și politică față de votanți și față de Nicușor Dan să îl susțină în următorul mandat atât în CGMB, cât și prin consilierii din consiliile locale.

2. REPER nu va participa la majorități compromițătoare precum una dominată de coaliția PSD-PNL, întrucât acest lucru ar fi împotriva votului acordat de cetățeni, profund imoral și împotriva principiilor fondatoare ale partidului REPER, orice abatere de la aceste principii urmând a fii aspru sancționată de către votanți.

3. În CGMB, REPER va participa la majoritatea pe care Nicușor Dan va căuta să o construiască, respectiv ne vom plasa în opoziție față de o majoritate PNL-PSD potrivnică primarului general.

4. În consiliile locale de sector, REPER nu va colabora cu PSD și PNL sau AUR nici formal (ex: majoritate în consiliu, viceprimar sau voturi pe proiecte cheie îndoielnice), nici informal (ex: voturi date pe PUZ-uri, deși contravin viziunii de dezvoltare urbană a REPER, a Primarului general, a votanților noștri).

5. REPER va fi în opoziție la toate cele 5 primării de sector unde avem consilieri, câtă vreme va exista o majoritate DOMINATĂ DE PSD-PNL, cu sau fără partide populiste și antidemocratice precum AUR, mai ales dat fiind că această majoritate va căuta să acopere primarul de sector și să obstrucționeze activitatea Primarului general.

6. REPER va căuta să ofere la nivel de CGMB atât expertiză, cât și susținere politică pentru proiectele cheie asumate în campanie pe cele 4 verticale”, se arată în hotărârea partidului.

CITEȘTE ȘI: Amendă de 5.000 lei pentru Primăria Sectorului 3, din cauza unor lucrări pe Splaiul Unirii

scris de
Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...