Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Aproape jumătate din conducerea Administrației Spitalelor, desființată

297
Aproape jumătate din conducerea Administrației Spitalelor, desființată Sediu ASSMB/ FOTO: Google Maps
Aproape jumătate din conducerea Administrației Spitalelor, desființată Sediu ASSMB/ FOTO: Google Maps

Aproape jumătate din conducerea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) va fi desființată, după ce restructurarea instituției a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri, 31 iulie.

Mai exact, din cele 44 de posturi de conducere, 19 vor fi tăiate, ca urmare a unei propuneri de reorganizare făcută de consilierii generali ai USR București.

Conducerea Administrației Spitalelor implicată în mai multe scandaluri

Restructurarea posturilor de la conducerea Administrației Spitalelor vine după ce instituția a fost implicată în mai multe scandaluri de corupție în ultimul an.

Astfel, fosta directoare ASSMB, Oana Sivache, l-a înregistrat pe adjunctul său, Cristian Plută, când a recunoscut că a cerut şi primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu pentru a-i facilita numirea în postul de manager al spitalului Colentina.

CITEȘTE ȘI: Managerul spitalului Colentina recunoaşte că a dat mită 20.000 de euro. Înţelegere cu DNA pentru reducerea pedepsei

Cristescu i-a dat banii lui Plută într-o pungă de hârtie, la un restaurant bucureştean. Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat de altfel la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.

George Mirel Cristescu și-a recunoscut vina și a încheiat un acord cu procurorii DNA. Pedeapsa a fost 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni.

Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei, ce avea ca obiect efectuarea de lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti.

CITEȘTE ȘI: Directorul adjunct al ASSMB, reținut pentru 24 de ore

Chiar Oana Sivache a fost apoi acuzată de o mită de 8.000 euro

Ulterior, Oana Sivache și-a pierdut funcția de director al ASSMB, după un nou scandal de corupție. În urma audierilor din 27 martie, aceasta a fost plasată sub control judiciar, împreună cu managerul interimar al spitalului Colțea, Ioan-Bogdan Furtună, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare și dare de mită.

CITEȘTE ȘI: Oana Sivache pierde funcţia de director ASSMB, din cauza problemelor cu DNA-ul. Anunţul făcut de Parchet

Managerul interimar al spitalului Colțea, Ioan-Bogdan Furtună, i-ar fi plătit chiria și utilitățile Oanei Sivache pentru un imobil din București în care aceasta ar fi locuit împreună cu familia, în schimbul primirii funcției de manager interimar. Sivache ar fi luat, în total, aproape 8.000 de euro, mai exact 39.295 de lei.

Oana Sivache neagă acuzațiile, la ieșirea din audieri declarând că „nu a luat niciodată șpagă” și că numirea managerului interimar s-a făcut respectând legislația și procedura.

Dosarul în cadrul căreia a fost chemată la sediul DNA vizează darea şi luarea de mită, în contextul achiziţionării de servicii IT în spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca”. 

CITEȘTE ȘI: Directoarea ASSMB, audiată la DNA ca martor, în dosarul achiziţionării de servicii IT

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...