Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Transport

O nouă alternativă de ieșire către A1, prin Chiajna: conexiunea Giulești-Centura Capitalei este gata

143

Primăria Chiajna a anunțat că a finalizat podul peste Dâmbovița și drumul DC21 care leagă cartierul Giulești de Centura București.

Potrivit junaliștilor de la autoexpert.ro, traseul ar urma să scurteze ieșirea din București, la ore de vârf, prin cartierul Militari cu aproape 90 de minute.

Drumul Comunal 21 leagă cartierul Giulești de DNCB. (sursă foto: autoexpert.ro)

Accesul se face urmând Calea Giulești până la capătul liniei de tramvai 11, la sensul giratoriu se continuă în stânga pe Calea Giulești până la intersecția cu strada Răsadniței care se leagă apoi de drumul comunal DC21, mai precizează sursa citată.

De menționat e că drumul comunal inaugurat de Primăria Chiajna a fost gata înaintea Pasajului Ciurel, parte a proiectului penetrației Splai-Ciurel-Autostrada A1, gestionat de Primăria Municipiului București.

Sursă cover

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni se va închide
ArticoleMainTransport

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni se va închide

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” se va...

Trei trasee STB modificate pentru „Bucharest Street Food Festival – Autumn Edition”.
ArticoleȘtiriTransport

Trei trasee STB modificate pentru „Bucharest Street Food Festival – Autumn Edition”

Trei trasee STB modificate. STB anunţă că în perioada 06.09.2024, de la ora...